Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în perioada 4-8 august 2025, Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Bacău, sub îndrumarea pr. paroh Iulian Popa și pr. Liviu Pădurescu, a scris o nouă filă în povestea frumoasă a Școlii de vară – un proiect educativ și duhovnicesc ce a ajuns, cu ajutorul lui Dumnezeu, la cea de-a treia ediție.
Timp de cinci zile, peste 70 de copii din Centrul „Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț” au descoperit că Biserica este nu doar loc de rugăciune, ci și spațiu al prieteniei, jocului și învățării. Atelierele creative, jocurile de echipă, concursurile, dar mai ales rugăciunile rostite împreună au împletit armonios bucuria copilăriei cu frumusețea credinței.
Programul săptămânii a început luni, 4 august, când copiii au primit un cuvânt ziditor „Despre rugăciune”, descoperind, prin exemple simple și povești pline de înțelepciune, că rugăciunea este respirația sufletului.
Marți, 5 august, în cadrul catehezei „Despre proscomidie”, cei mici au pătruns în taina pregătirii Sfintelor Daruri, învățând cum fiecare nume pomenit și fiecare gest liturgic au o însemnătate profundă. Tot în această zi, copiii au avut bucuria de a se spovedi, pregătindu-se cu inimă curată pentru întâlnirea cu Hristos în Sfânta Împărtășanie.
Ziua de miercuri, 6 august, a rămas punctul cel mai înalt al săptămânii. În lumina praznicului Schimbării la Față a Domnului, toți copiii au participat la Sfânta Liturghie, pregătindu-se cu emoție și curăție pentru a primi Sfintele Taine. A fost o clipă de liniște și lumină sufletească, în care inimile celor mici au tresărit de bucuria întâlnirii cu Hristos.
Joi, 7 august, Caravana ASCOR a adus un val de culoare și energie: scenete cu tâlc creștin, ateliere artistice, cântece și jocuri care au făcut timpul să zboare. Voluntarii, cu zâmbetul lor cald, au fost puntea prin care copiii au simțit că Biserica le vorbește și prin joacă, și prin frumusețe.
Această ediție s-a înscris sub lumina „Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române” şi a „Anului comemorativ al duhovnicilor şi mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”, dedicat pastorației și misiunii în rândul copiilor și tinerilor, iar fiecare activitate a fost o mărturie vie că Biserica își dorește să fie aproape de cei mici nu doar duminica, ci în fiecare zi.
La despărțire, diplomele și micile daruri au fost primite cu ochi strălucitori. Însă darul cel mai mare nu a fost nici pe hârtie, nici în sacoșe, ci adânc în suflet – amintirea unei veri în care au învățat că a fi aproape de Dumnezeu înseamnă și a fi aproape unii de alții.
Părintele coordonator, pr. paroh Iulian Popa, a mulţumit tuturor celor implicați în organizare – preoților, voluntarilor ASCOR, părinților și colaboratorilor, subliniind faptul că: „Această școală de vară, ajunsă la cea de-a treia ediție, este o lucrare de suflet care crește an de an. Ne dorim ca ea să rămână o tradiție vie în parohia noastră, o punte între Biserică și tânăra generație”.
(Pr. I.P.)