Săptămâna premergătoare vacanței de primăvară, 15-19 aprilie 2019 a fost una inedită pentru aproximativ 100 de copii și tineri de la mai multe școli și grădinițe băcăuane, care însoțiți de profesorii lor, au vizitat Biserica „Precista” din Bacău, precum și obiectivele turistice aflate în incintă: Curtea Domnească și Turnul de apărare.
În primele două zile ale „Săptămânii altfel”, preoții slujitori ai parohiei le-au vorbit elevilor de la Colegiul Național de Artă „George Apostu” și de la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, coordonați de doamnele profesoare Ionela Petrescu și Ana-Maria Tomozei, despre istoria și frumusețea sfântului locaș, i-au admirat arhitectura și pictura, făcându-se astfel o incursiune în trecutul acestei frumoase zone a Bacăului.
Apoi, în ziua de miercuri, 17 aprilie, au trecut pragul bisericii mușatine, elevi de la Școala „Ion Luca” Bacău, însoțiți de d-na profesor Laura-Elena Leahu, pentru a se spovedi și a participa la Liturghia Sf. Grigore Dialogul, în cadrul căreia au fost şi împărtăşiţi cu Trupul şi Sângele lui Hristos.
Spre sfârșitul săptămânii, au venit cu entuziasm și mult interes, pentru a purta discuții despre importanța postului și sărbătoarea Învierii Domnului, elevi de la Școala Gimnazială „ Miron Costin” Bacău, împreună cu d-na profesor de religie Raluca Nicolau, s-au apropiat apoi de scaunul de spovedanie, primind sfaturi și îndemnuri folositoare și s-au împărtășit cu Sfintele Taine.
Cei mai mici dintre oaspeți au fost preșcolarii de la Grădinița „Magic English” Bacău, conduși de dna prof. Ciorișteanu Laura. Ei au pregătit cu mult talent ouăle de Paști, fiind încurajați să respecte și să continue tradițiile și obiceiurile pascale.
Prin aceste activități desfășurate în cadrul „Săptămânii altfel”, ca urmare a bunei colaborări dintre Biserică-Școală-Familie, atât cei mai mici, cât și cei mai mari s-au îmbogățit sufletește, au rămas impresionaţi de lecția de istorie și spiritualitate la care au fost părtași, totul transformându-se într-o frumoasă bucurie duhovnicească care va continua și în viitor.
Pr. Paroh Mihail Tomozei