Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și sub îndrumarea părintelui paroh Ionuț Epure și a părintelui slujitor Justinian Cimpoeru, în perioada 20–24 iulie 2026, la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din cartierul Gherăiești, municipiul Bacău, s-a desfășurat cea de-a IV-a ediție a Școlii de vară „Cu Hristos în vacanță”, un proiect dedicat copiilor și tinerilor din comunitate.
Pe parcursul celor cinci zile, participanții au avut parte de un program bogat, îmbinând armonios rugăciunea, cateheza, activitățile educative, recreative și sportive, într-un cadru care a cultivat comuniunea, prietenia și apropierea de Dumnezeu.
Activitățile au debutat luni prin săvârșirea Sfintei Liturghii, după care copiii au participat la dansuri, ateliere catehetice, ateliere handmade și jocuri de cunoaștere, menite să faciliteze integrarea și colaborarea între participanți.
Ziua de marți a continuat cu cateheza intitulată „Îmi cunosc biserica”, prin care cei prezenți au descoperit frumusețea și semnificația spațiului liturgic. Programul a fost completat de o drumeție în rezervația naturală, un curs de Qwan Ki Do și numeroase jocuri interactive, desfășurate într-o atmosferă de bucurie și entuziasm.
Miercuri, copiii au vizionat filmul „Serafima”, iar apoi au participat la o cateheză dedicată vieții Sfântului Serafim de Sarov, înțelegând mai bine modelul de sfințenie și iubire față de Dumnezeu oferit de marele ascet. Ziua s-a încheiat cu ateliere creative și jocuri recreative.
Programul zilei de joi a adus multă voie bună prin dansuri, o captivantă vânătoare de comori și mult așteptata bătaie cu apă, activități care au creat momente de neuitat pentru toți participanții.
În ultima zi, vineri, copiii au participat cu evlavie la Taina Sfântului Maslu, după care au luat parte la un studiu biblic cu tema „Ce este Sfânta Scriptură?”, descoperind importanța Cuvântului lui Dumnezeu în viața creștinului și modul în care acesta poate deveni călăuză în fiecare zi.
Pe întreaga durată a școlii de vară, parohia a oferit zilnic tuturor participanților micul dejun și masa de prânz, contribuind astfel la buna desfășurare a activităților și la crearea unui climat de familie și comuniune.
Cea de-a IV-a ediție a Școlii de vară „Cu Hristos în vacanță” a reprezentat o nouă mărturie a grijii Bisericii față de copii și tineri, oferindu-le un spațiu în care credința, educația și bucuria copilăriei s-au împletit în mod firesc.
La finalul acestei frumoase săptămâni, preoții parohiei au mulțumire lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra acestui proiect, adresând totodată sincere gânduri de recunoștință copiilor, părinților, voluntarilor, tuturor celor implicați în organizare și binefăcătorilor care au sprijinit desfășurarea activităților. Prin dăruirea și implicarea lor, această ediție a Școlii de vară a devenit o experiență de neuitat pentru copii, întărindu-i în credință și apropiindu-i de Biserică.
(Pr. C.J)



