Credincioşii din parohia Goşmani, Protopopiatul Roman, au participat duminică,4 noiembrie, la sărbătoarea recoltei. După săvârşirea Sfintei Liturghii, roadele pe care le-au strâns în această toamnă au fost binecuvântate. Preoţii şi enoriaşii lor au dorit astfel să mulţumească lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate.
În parohia Goşmani - Români, Protopopiatul Roman, judeţul Neamţ, a avut loc ieri sărbătoarea recoltei. Organizată în fiecare an în prima duminică din luna noiembrie, manifestarea este un prilej pentru enoriaşi de a mulţumi lui Dumnezeu pentru recolta pe care au adunat-o în toamnă. Sărbătoarea a fost încununată de lumina soarelui şi de o atmosferă încântătoare.
Au participat elevi de la şcolile din comună, credincioşi din Goşmani, dar şi din satele învecinate. Cu acest prilej, au fost lansate două proiecte educaţionale: "Nu uita că eşti român!" şi "Ion Creangă, mugur de lumină pentru copilăria actuală".
Au fost invitate autorităţi locale şi judeţene, cadre militare în rezervă din Iaşi, precum şi preoţii de la parohiile vecine. După oficierea Sfintei Liturghii s-a ieşit în curtea bisericii, unde fiecare credincios al parohiei Goşmani a venit cu roadele pe care Dumnezeu le-a dăruit în cursul acestui an.
"Am mulţumit lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite, mai ales că suntem într-o zonă rurală în care principala ocupaţie a oamenilor este agricultura. Anul acesta, chiar dacă a fost secetă, Dumnezeu ne-a binecuvântat cu roade peste aşteptările noastre. Am considerat că este bine ca şi în acest an să aducem mulţumire obştească împreună cu enoriaşii noştri şi cu invitaţii noştri. În curtea bisericii am înfrumuseţat un colţ cu bunătăţile toamnei (porumb, grâu, fructe, seminţe de tot felul) care au fost binecuvântate prin rugăciunile specifice. Astfel, în primăvară, atunci când creştinul nostru va pune în pământ seminţele, acestea să fie binecuvântate şi să rodească", a relatat pr. paroh Gheorghe Ursache.
"Am simţit binefacerile şi ocrotirea lui Dumnezeu"
Sărbătoarea recoltei din parohia Goşmani a fost iniţiată de pr. paroh Gheorghe Ursache în urmă cu 15 ani, cu acordul şi sprijinul consiliului parohial. În primii ani au venit puţini credincioşi la biserică pentru a mulţumi şi pentru a cere lui Dumnezeu ajutorul pentru anul care va urma. Numărul enoriaşilor care au dorit să fie recunoscători Celui Preaînalt pentru binefacerile primite a crescut an de an.
"Dintr-un început timid, această zi a devenit o sărbătoare a parohiei noastre. Mă bucur pentru că enoriaşii de toate vârstele participă la Sfânta Liturghie, urmată de citirea rugăciunilor de binecuvântare a roadelor pământului. Am văzut pe chipurile oamenilor mulţumirea pe care au adus-o lui Dumnezeu. De-a lungul anilor am simţit binefacerile şi ocrotirea lui Dumnezeu. Din anul 2007, în biserica parohiei noastre se află părticele din moaştele Sfinţilor Haralambie şi Andronic. De atunci, satul nostru a fost ocolit de furtuni, de vijelii, de grindină şi de vânturi neprielnice. Acest lucru ne-a apropiat mai mult de Dumnezeu şi de aceea am simţit nevoia să-I mulţumim", a mărturisit pr. paroh Gheorghe Ursache.
Cu ocazia sărbătorii recoltei din parohia Goşmani a fost lansată o campanie de strângere de cereale pentru schiturile şi mănăstirile sărace. "De 15 ani ajutăm aşezările monahale care nu au teren agricol şi care au nevoie de ajutorul nostru sub această formă. Trimitem din ceea ce pământul a rodit schiturilor sau mănăstirilor pentru că monahii şi monahiile se roagă pentru toată lumea", a adăugat pr. paroh Gheorghe Ursache