Sărbătoarea hramului Bisericii Albe din Roman

Străvechea ctitorie a lui Ștefan Tomșa al II-lea (1615) a devenit neîncăpătoare pentru aproape trei sute de creștini veniți la rugăciune în ajunul sărbătorii hramului acesteia.

După slujba vecerniei, la care au oficiat preoții din Protopopiatul Roman, sub protia preacuviosului părinte Pimen Costea, vicar eparhial, delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim spre a fi alături de comunitate de sărbătoarea Sf. Arhangheli Mihail și Gavril, închinătorii sfântului locaș s-au bucurat de un cuvânt de învățătură minunat, un veritabil tratat de angheologie practică. Pornind de la elemente de învățătură creștin ortodoxă despre cinstirea îngerilor, părintele vicar subliniat relația personală a fiecărui creștin cu îngerul său păzitor în cele mai variate împrejurări, de la călătorii, la ducerea la bun sfârșit a lucrului personal. Părintele vicar a insistat pe importanța liberului arbitru în cultivarea discernământului, și a unei vieți morale plăcute lui Dumnezeu, la care un bun creștin trebuie să ajungă, chiar dacă are de câștigat un război nevăzut cu tentațiile. Prezentând câteva extrase din Patericul egiptean cu privire la lupta cu duhurile necurate, dar și cu permanenta inventivitate umană în făptuirea celor  rele, părintele arhimandrit a îndemnat creștinii prezenți să ceară ajutorul sfinților arhangheli în toate împrejurările vieții de zi cu zi, în vederea scopului pe care trebuie să îl aibă un următor al lui Hristos, sfințirea vieții.
La final, părintele paroh Valentin Gheorghe Băltoi a mulțumit tuturor celor prezenți la rugăciune în ajunul sărbătorii monumentalei biserici, regăsite anul acesta într-un amplu proces de schimbare a instalațiilor și a pardoselii, lucrări la susținerea cărora s-au implicat  comunitatea parohiei, și autoritățile locale. Părintele paroh a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim pentru binecuvântare, părintelui vicar eparhial pentru minunatul cuvânt de învățătură, părinților și credincioșilor prezenți pentru vibrația minunată ce a facilitat o rugăciune obștească intensă, plină de duh.
(Pr. Ionuț-Alexandru Amarinei)