Vineri 22 aprilie 2016, în curtea Bisericii "Buna Vestire" Răducanu din Tg. Ocna, în cadrul Programului Școala Altfel s-a desfășurat Proiectul educațional Sărbătoarea Floriilor în suflet de copil.
Școala Gimnazială Nr.1 Tg. Ocna, în parteneriat cu Bisericile Parohiale din oraș: Biserica „Buna-Vestire” Răducanu (Pr. Paroh Vasile Ioan Panțîru) , Biserica „Sf. Ioan” (Pr. Paroh Sorin Mihail Postelnicu) și Biserica „Adormirea Maicii Dommnului Precista” (Pr. Paroh Valentin Cojocaru), a organizat un atelier de confecționat coronițe pentru sărbătoarea Intrării în Ierusalim a Domnului. Sub coordonarea profesorului de religie ortodoxă Chiticaru Oana, 150 de elevi au participat la atelier, fiind îndrumați și de profesorii diriginți prezenți la activitate. Copiii claselor V-VIII, însoțiți de cadrele didactice au sosit în curtea Bisericii la ora 9 dimineața și timp de 2 ore au împletit coronițe din salcie împodobindu-le cu fundițe din tricolor. Spre bucuria copiilor care s-au implicat, numărul coronițelor din salcie a ajuns la cifra de 700. Aceste coronițe au fost împărțite în mod egal celor 3 biserici partenere, urmând să fie dăruite creștinilor, în Duminica Floriilor, după ce vor fi binecuvântate. Inimile copiilor au lucrat cu dragoste fiecare fir de salcie ce urma să fie împletit, lucrare ce ne aduce aminte de atenția dumnezeiască a lui Hristos pentru fiecare om ce avea să fie împletit în Raiul Său dumnezeiesc. Astfel, în ziua de Florii, creștinii vor avea bucuria de a așeza la icoane și la intrarea în casă coronițele de salcie ce ne amintesc de nesfârșita iubire jertfenică a Mântuitorului și ne vor îndemna să medităm la Săptămâna Patimilor Sale.
La finalul atelierului, elevii au fost răsplătiți și serviți cu clătite, prăjituri, fructe și sucuri oferite de către parohiile partenere. Bucuria copiilor s-a văzut pe chipurile lor, ei manifestându-se viu în grădina Bisericii cu o lucrare sfântă binecuvântată de către Părintele Protopop Ioan Bărgăoanu, care cu o zi înainte ne-a încântat în școală cu prezența Corului „Melozii Romanului” de la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” ( Roman) , adus pentru un program muzical dedicat Postului Mare.
Scopul proiectului a fost atins, astfel copiii au fos în comuniune, au relaționat între ei în spațiul Bisericii, au conștientizat importanța sărbătorii și participarea la sfintele slujbe.
Prof. Chiticaru Oana