Un izvor de bunătăți tradiționale a curs dis-de-dimineață în curtea Așezământului „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din Hârja. Cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Plăcintelor, organizat de Filiala Bacău a Asociației Naționale de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC), Primăria Comunei Oituz și „Așezământul Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” Hârja, a avut loc sâmbătă, 16 septembrie, sub un soare domol de septembrie, menit parcă să rumenească încet bunătăți autohtone spre deliciul fiilor comunei, al oaspeților de seamă și al turiștilor ce au poposit la eveniment.
Festivalul care a adunat peste 500 de participanți, a început la ora 11:00 cu o rugăciune de mulțumire la finalul căreia Părintele Inspector Ilarion Mâță, directorul instituției ce a găzduit evenimentul, a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim pentru grija nemijlocită pe care o are față de acest așezământ, cu a cărui binecuvântare s-a desfășurat această sărbătoare. De asemenea, a mulțumit partenerilor, susținătorilor și a dat startul concursului de bunătăți în care s-au înscris nu mai puțin de 13 concurenți din județele Bacău, Alba, Neamț, Iași, Vrancea, Covasna și Harghita.
Concursul a reușit să își îndeplinească scopul de a stimula dragostea pentru tradiții, crearea de legături între oameni, motivarea concurenților, dar și încântarea celor prezenți cu momente artistice de folclor susținute de invitați de seamă, interpreți de muzică populară, de top fiind prestația celebrei Fanfare de la „10 prăjini”. Hora moldovenească a unit nu doar mâinile, ci și inimile tuturor celor ce s-au prins în ea, spre bucuria rezidenților centrului care s-au împărtășit, de asemenea, de bucuria evenimentului.
Sărbătoarea s-a întins până spre orele serii când toate bunătățile au fost degustate și atmosfera de voie bună, de prietenie și bucurie a izvorât în inimile tuturor dorința de a participa și la următoarele ediții ale Festivalului Plăcintelor de la Hârja, eveniment care de anul acesta, va coincide cu reîntoarcerea fiilor satului în localiatatea natală, unde au crescut și copilărit, unde au primit prima binecuvântare de la Dumnezeu și de unde au reușit să plece în lume pentru a se realiza în plan profesional. Prin grija Bisericii Ortodoxe, Parohia Hârja și Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, cu ajutorul lui Dumnezeu, în fiecare an, fiii satului vor fi așteptați acasă, acolo unde cu toții dorim să realizăm o mare familie, în dragostea lui Dumnezeu.
(Liliana Pânzaru – psiholog Hârja)