A șaptea ediție a Școlii de Vară „Hristos, prietenul copiilor”, organizată în Parohia Gâdinți

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în perioada 6–10 iulie, în Parohia „Sfântul Dimitrie” din comuna Gâdinți, Protopopiatul Roman, s-au desfășurat activitățile din cadrul celei de-a șaptea ediții a Școlii de Vară „Hristos, prietenul copiilor”.

Activitatea, coordonată de preotul paroh Bozieanu Alexandru și de preotul Cojocărescu Liviu Constantin, a reunit zilnic aproximativ 70 de copii și a fost structurată în trei compartimente: 1. Rugăciune și cateheză; 2. Ateliere de creație și invitați speciali; 3. Dans și jocuri.

Momentul central al activității a avut loc miercuri, când, la sfârșitul Sfintei Liturghii, toți copiii s-au împărtășit.

Anul acesta, tinerii participanți s-au bucurat de prezența unor invitați de seamă, printre care se numără: Caravana ASCOR a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, coordonată de preoții din cadrul Biroului de Cateheză și Activități cu Tineretul, pr. Vlad Țuțurlan și pr. Răzvan Popovici; tineri voluntari ai Asociației JoyCamps România; patiser-cofetarul Zamfir Brândușa; medicul veterinar Maftei Bianca și, nu în ultimul rând, agentul principal Iordan Cătălina, din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, alături de un echipaj al Poliției din cadrul Secției Rurale nr. 7 Sagna.

De buna desfășurare a activităților din cadrul atelierului de creație și nu numai s-a ocupat doamna preoteasă Bozieanu Mădălina.

În fiecare zi, participanții au primit gustări, limonadă și suc, oferite cu sprijinul unor oameni de bine, care au susținut cu generozitate această activitate și cărora le adresăm sincere mulțumiri.

La sfârșitul activității, coordonatorii și voluntarii au primit diplome și un dar simbolic, în semn de recunoștință pentru efortul depus, iar copiii au primit câte un pachet cu hrană caldă și unul cu dulciuri.

Pr. A. B.