Astăzi, 12 martie, 100 de copii din Roman și din zonele limitrofe municipiului au primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim pentru a pleca într-o excursie și a vizita câteva mănăstiri și centre culturale nemțene. Această activitate este rodul unui parteneriat încheiat între Arhiepiscopia Romanului și Bacăului și Consiliul Județean Nemț.
Astăzi, 12 septembrie, un grup de 100 de copii proveniți din familii aflate în dificultate, din Roman și din zonele limitrofe, s-au adunat în incinta Fundației „Episcop Melchisedec” Roman, în prezența părinților lor și a însoțitorilor grupului, pentru a primi binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim înaintea plecării în excursia tematică „Să ne cunoaștem spiritualitatea și cultura nemțeană”.
După cuvântul de binecuvântare și rugăciunea pentru călătorie adresate de ierarh pe treptele capelei care adăpostește mormântul ierarhului Melchisedec Ștefănescu, a luat cuvântul domnul Ionel Arsene, Președintele Consiliului Județean Neamț, care a subliniat importanța desfășurării unor astfel de activități pentru tineri de către instituții care se îngrijesc de sănătatea spirituală a acestora, remarcând totodată rolul formativ al bisericii în viața lor. De asemenea, Domnia Sa a vorbit despre parteneriatul încheiat între cele două instituții și posibilitatea desfășurării unor noi activități comune în zona nemțeană.
Prezent la această întâlnire, domnul Viorel Stan, Inspector Școlar General în cadrul ISJ Neamț, a reliefat importanța cooperării între instituții în vederea implementării proiectelor educaționale și despre necesitatea cunoașterii patrimoniului cultural local.
La final, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre rolul social al bisericii, mulțumind totodată instituțiilor care sprijină inițiativele culturale și sociale ale Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
Apoi, copiii împreună cu însoțitorii de grup au vizitat câteva obiective din incinta Centrului eparhial Roman, cum ar fi Brutăria „Bethleem”, Fabrica de lumânări „Sf. Fotini” și Atelierul de croitorie „Cămașa lui Hristos”, precum și Catedrala arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva”.
”Acest proiect cunoscut sub denumirea de Să ne cunoaștem spiritualitatea și cultura nemțeană face parte din seria manifestărilor cultural-religioase pe care Arhiepiscopia Romanului și Bacăului le dedică elevilor cu rezultate bune la învățătură, proveniți din familii aflate în dificultate, în cadrul proiectului eparhial Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți! și este rezultatul unui parteneriat încheiat între Arhiepiscopia Romanului și Bacăului și Consiliul Județean Neamț, a precizat Părintele arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial.
Scopul organizării unui astfel de proiect este de a încuraja și stimula copii proveniți din familii defavorizate pentru a frecventa școala și a evita abandonul școlar, de a promova valorile cultural-religioase nemțene și de a cultiva dragostea față de valorile autohtone.
În cele trei zile dedicate acestei activități, elevii vor putea vizita câteva obiective cultural-religioase, între care amintim: M-rea Neamț, M-rea Vovidenia, Casa memorială „Mihail Sadoveanu”, Seminarul Teologic „Veniamin Costachi”, Zimbrăria „Dragoș Vodă”, M-rea Secu, M-rea Sihăstria, Centrul școlar pentru educație incluzivă Tg. Neamț – unde participanții vor oferi daruri beneficiarilor din această instituție din partea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Cetatea Neamț, Casa memorială „Ion Creangă”, M-rea Agapia, M-rea Văratec, mormântul Veronicăi Micle etc;
La sfârșitul fiecărei zile, elevii vor participa la ateliere de creație în cadrul cărora se vor reflecta impresiile culese cu prilejul vizitării fiecărui obiectiv.