Joi, 10 august, 2023, cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la Școala națională de pregătire a agenților de penitenciare Tg. Ocna a avut loc un eveniment religios și social-filantropic, care a reunit preoți de penitenciare din Regiunea Nord – Est și preoți de caritate din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.
La învitația conducerii unități, delegatul ierarhului, preotul Ilarion Mâță, consilier social-filantropic al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a săvârșit Taina Sf. Maslu alături de preoții capelani și de caritate prezenți, alături de conducerea instituției, elevii școlii naționale de agenți de penitenciare, minorii privați de libertate ai Centrului educativ Tg. Ocna și angajații instituției.
După finalizarea momentului liturgic, pr. Ilarion Mâță a transmis arhiereștile binecuvântări și cuvântul de prețuire al ierarhului. Totodată, cu acest prilej, pr. Florin Smarandi, preot capelan la această unitate, a primit Distincția patriarhală, Ordinul Sanctus Stephanus Magnus, pentru implicarea deosebită în cei 11 ani de activitate de coordonare a preoților de penitenciare din țară, misiune apreciată de Părintele Patriarh Daniel, fiind oferită această distincție care evidențiază rolul important pe care l-a avut părintele Florin în tot acest timp.
Totodată, angajații instituției au oferit Așezământului de bătrâni de la Hârja alimente neperisabile colectate în postul Adormirii Maicii Domnului pentru beneficiarii rezidenți. (Alexandru Ioanici)