Rugăciune și comuniune pentru copiii cu dizabilități din Protoieria Bacău

Joi, 22 februarie 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, la Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din Bacău s-a desfășurat prima parte a întâlnirii cu părinții copiiilor și tinerilor cu deficiențe, ca urmare a cursurilor de formare pe care o parte din preoții Protoieriei Bacău le-au urmat alături de maica Miriam Dascălu, psiholingvist și formator pe dizabilități din cadrul Centrului eparhial Roman. 

Evenimentul a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii în soborul preoților care au participat la cursurile de formare, sub protia părintelui consilier Ilarion Mâță, de la sectorul social-filantropic și de misiune al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, alături de părintele protoiereu Eugen-Ciprian Ciuche. În cadrul slujbei, la momentul rânduit, părintele consilier Ilarion a dat citire rugăciunii special alcătuite de către ierarhul de la Roman pentru cei aflați în diferite boli, precum și pentru cei care se îngrijesc de tratarea lor. La finalul slujbei, aproximativ 30 de copii și tineri s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului, alături de părinții și aparținătorii lor. 

După Sfânta Liturghie, preoții parohiei au organizat un bufet pentru participanți, timp în care spațiul bisericii a fost amenajat cu covoare și pernuțe pentru a se sta jos, iar pentru cei în scaunul cu rotile a fost facilitat accesul pentru a putea participa la sesiunea interactivă de cunoaștere și învățare alături de maica Miriam, care a pregătit un teatru de păpuși și diverse activități menite să vină în sprijinul acestor copii.

Toți cei prezenți au primit un smerit dar din partea preoților, constând într-o mică icoană, o carte de rugăciuni și câteva fructe. De asemenea, părinților și aparținătorilor le-au fost oferite și explicare o serie de ghiduri practice, elaborate special pentru a servi drept instrument de lucru celor care lucrează cu astfel de copii ori îi îngrijesc în centre special amenajate. 

A doua parte a întâlnirii se va derula vineri, 23 februarie, începând cu ora 17.00, la aceeași locație, urmând ca atunci să fie prezenți doar părinții sau aparținătorii. Aceasta se dorește a fi o întâlnire de formare și informare, de răspuns la întrebări și de încurajare a acceptării handicapului. Va fi prezentat un document power point, alături de câteva materiale video și exemple de activități de gestionare a cotidianului. 

Aceste activități se înscriu în calendarul de acțiuni elaborat de către sectorul social-filantropic și de misiune al Centrului eparhial Roman pentru anul 2024, declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca fiind Anul Omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și Anul Comemorativ al tuturor sfinților tămăduitori fără de arginți. 

Pr. Răzvan-Dimitrie Radu