La Catedrala Arhiepiscopala “Sf Cuv. Parascheva” din Roman, la trecerea în Anul Nou civil 2013, Preasfintitul Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a oficiat, înconjurat fiind de un sobor de preoţi şi diaconi şi în prezenţa a numeroşi credincioşi, slujba Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos. Slujba Acatistului a fost însoţită de rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile primite în anul ce a trecut şi de rugăciuni la intrarea în noul an. La final, Preafințitul Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul a adresat celor prezenţi un cuvant în care a arătat, printre altele, că trecerea dintre ani trebuie întâmpinată mai întâi în rugăciune, locul cel mai potrivit pentru petrecerea anului vechi şi întâmpinarea anului nou este Biserica.
De asemenea, la finalul cuvântului său, Preasfinția Sa a urat tuturor mulţi ani fericiţi cu spor în credinţă: „Hristos Domnul să vă dăruiască tuturor celor care vă rugați, la trecerea dintre ani și în tot anul, sănătate şi mântuire, pace și bucurie, să binecuvânteze familiile și activităţile dumneavoastră și să vă împlinească toate dorinţele de bine!”.
Această slujbă constituie un bun prilej de a solemniza în cultul public momentul trecerii dintre ani, de a mulţumi Preasfintei Treimi pentru binefacerile primite, de a cere binecuvântarea anului care începe şi de a aprofunda înţelesurile praznicului împărătesc de la 1 ianuarie