Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a participat astăzi, 19 august, alături de reprezentanții autorităților centrale, județene și locale, la manifestările militar-religioase desfășurat la Oituz.
Abia întors de la București, unde a participat la ședințele de lucru ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în zilele de 17- 18 august a.c., Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, s-a rugat astăzi, 19 august, alături de preoții și credincioșii din zona Oituzului. Într-un cadrul solemn și festiv deopotrivă, înconjurat de un sobor de preoți, ierarhul a sfințit monumentul eroilor și o troiță în Parohia ”Sf. Împărați”- Oituz. Apoi, Înaltpreasfinția Sa a participat la manifestările religios-militare desfășurate în contextul ”Memoriei Oituzului”, dedicate Centenarului luptelor din 1917, alături de reprezentanți ai autorităților centrale, județene și locale, între care s-au aflat dl. Mircea Dușa, secretar de stat în Ministerul Apărării Naționale, și dl Viorel Ilie, ministrul pentru Relația cu Parlamentul. În cuvântul său, chiriarhul a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în frumoasa organizare a acestor evenimente, menite să reliefeze importanța cinstirii eroilor și a celor care au apărat valorile neamului românesc. ”Mulțumim lui Dumnezeu pentru faptul că am fost aleși să fim generația care să sărbătorească, la o sută de ani, această jertfă a ostașilor români. Ne-a învrednicit să trăim în timpuri de pace și liberate, aici, în mijlocul Carpaților, unde fiecare piatră vorbește despre acele timpuri. Mulțumim lui Dumnezeu că ne-a ales să fim liberi, să propovăduim adevărul și viața în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, așternând lacrimi și flori pe mormintele înaintașilor. Avem onoarea ca, în mijlocul nostru, să fie oameni distinși, angajați în apărarea valorilor naționale și spirituale. De aceea, avem nădejde că și generațiile care vor urma, se vor jertfi pentru a apăra în continuare aceste valori ale neamului românesc. Dumnezeu să binecuvânteze pe toți cei care adaugă o cărămidă la edificiul spiritualității înaintașilor!”, a spus Înaltpreasfinția Sa. ”Felicităm preoții acestei zone și Primăria locului, precum și Consiliul Județean, pentru organizarea acestor festivități care nu se sfârșesc cu cea de astăzi. Vor mai fi zile când ne vom întâlni pe această, altădată vale a jertfei, acum vale a Învierii neamului românesc”, a conchis ierarhul. Totodată, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, la propunerea preotului protopop Ioan Bârgăoanu, a oferit distincția de iconom stavrofor preoților Simion Purice și Piștea Bogdan Ionel.
(Pr. Constantin Gherasim)