La inițiativa tinerilor din cadrul Asociației Studenților Creștini Ortodocși din România (ASCOR) –filiala Bacău și a Biroului de Tineret al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, la Căminul studențesc al Universității ”Vasile Alecsandri” situat lângă Clubul “Știința” a avut loc joi, 5 noiembrie, ora 18.00, o slujbă de binecuvântare a studenților.
La inițiativa tinerilor din cadrul Asociației Studenților Creștini Ortodocși din România (ASCOR) –filiala Bacău și a Biroului de Tineret al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, la Căminul studențesc al Universității ”Vasile Alecsandri” situat lângă Clubul “Știința” a avut loc joi, 5 noiembrie, ora 18.00, o slujbă de binecuvântare a studenților. Evenimentul, organizat cu binecuvântarea ÎPS Arhiepiscop Ioachim, a devenită un obicei în preajma postului Nașterii Domnului. Rugăciunea rostită de preoții și studenții băcăuani laolaltă, la scurt timp după începerea anului universitar, a făcut ca, și de această dată, ușile camerelor studenților să fie deschise pentru ca binecuvântarea Bunului Dumnezeu să se reverse asupra tuturor celor care studiază. În această comuniune, cei prezenți s-au rugat și pentru tinerii loviți de moarte năpraznică, fiind oficiat un parastas. La sfârșitul slujbei, preotul protopop Costică Busuioc a dat citire cuvântului părintesc de mângâiere al Preafericitului Patriarh Daniel către tineri, adresând și mesajul de binecuvântare din partea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Ioachim.