În contextul „Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor”, joi, 28 martie, la Căminul pentru Persoane Vârstnice din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului Onești, persoanele ajunse la vârsta senectuții au primit binecuvântarea lui Dumnezeu prin săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, taina vindecării sufletești și trupești, și prin rostirea de rugăciuni pentru sănătate.
Slujba a fost săvârșită de părintele protoiereu Nicolae Zaharia, împreună cu părintele Valentin Chircu de la Biserica „Sfânta Maria Magdalena”, din Onești, și cu părintele Andrei Turcu, de la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, din Târgu Ocna, care s-au rugat și au fost alături de beneficiarii centrului, sporindu-le bucuria. Cu acest prilej, părintele protopop a adresat cuvinte de mângâiere și încurajare, subliniind importanța credinței și a speranței în momentele dificile din viață.
Totodată, s-au împărtășit celor prezenți gânduri de alinare, subliniindu-se că niciunul dintre cei aflați în cadrul centrului nu este singur, cu toții fiind susținuți și ajutați de cei care sunt alături de ei zilnic, de slujitorii Bisericii, de colegi și de comunitatea creștină.
Participanții la eveniment au fost profund mișcați de atmosfera de rugăciune, comuniune și solidaritate duhovnicească și au rămas cu inimile încălzite și cu speranța că lumina credinței îi va ghida în continuare în calea vindecării.