În ziua de prăznuire a Sfântului Prooroc Ilie Tezviteanul, peste o mie de credincioși din întreaga țară au participat la slujba hramului schitului situat pe ”Dealul Trei hotare” din Berzunți.
În ziua de prăznuire a Sfântului Prooroc Ilie Tezviteanul, peste o mie de credincioși din întreaga țară au participat la slujba hramului schitului situat pe ”Dealul Trei hotare” din Berzunți, acolo unde Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, înconjurat de un impresionant sobor de preoți și diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie. În așezământul monahal care constituie metoc chiriarhal, asemenea celui situat la Valea Budului, comuniunea de rugăciune euharistică s-a împletit cu frumusețea cântărilor religioase, grație unui grup de tineri interpreți care, sosiți din nordul Moldovei, au interpretat pricesne specifice acestei perioade a anului bisericesc.
Schitul „Sfântul Ilie Tesviteanul” s-a ridicat pe locul în care, în jurul anului 1809, preotul Vasile, mai târziu, călugărit cu numele de ieromonahul Varnava, împreună cu localnicii din împrejurimi au ridicat schitul care astăzi este Mănăstirea „Sfântul Sava” – Berzunți. Părintele protosinghel Arsenie Voaideș este ctitorul acestui schit, pe care l-a înființat în dorința ca monahii ce vor să trăiască o viață spirituală mai adâncă, departe de tumultul satului, să aibă un adăpost și un locaș de închinare. Actualmente, egumen Schitului „Sfântul Ilie Tesviteanul” este părintele Isaia Adragăi.