În perioada 6-9 aprilie 2023 a avut loc la Suceava faza națională a Olimpiadei de Religie ortodoxă pentru elevii seminariilor/liceelor teologice.
Competiția școlară vizează curriculumul a patru discipline axiologice pentru studiul teologic, Studiul biblic al Vechiului Testament (clasa a IX-a), Studiul biblic al Noului Testament (clasa a X-a), Istoria Bisericii Ortodoxe Române (clasa a XI-a) și Dogmatica ortodoxă (clasa a XII-a). Evenimentul organizat la Suceava a fost coordonat de o comisie centrală, aflată sub președinția de onoare a Înaltpreasfințitului Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, formată din demnitari din Ministerul Educației, profesori universitari de teologie și reprezentanți ai inspectoratelor școlare. Participanții la acest concurs național, înscris în Calendarul olimpiadelor școlare pentru anul 2023, aprobat prin Ordin al Ministrului Educației, sunt elevi seminariști care au promovat faza județeană a olimpiadei. De la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” au participat patru elevi, câte unul din fiecare clasă de la specializarea teologie ortodoxă. Pregătirea elevilor, care au depus eforturi considerabile pentru a fi la înălțimea exigențelor unei astfel de întâlniri, a fost asigurată de profesorii de discipline teologice din liceul romașcan. Rezultatele elevilor au fost meritorii. Elevul Bujor Emanuel, pregătit de prof. pr. Cozma Eduard Vasile, a obținut premiul al III-lea la disciplina Dogmatică ortodoxă. Elevul Lovin Raul Ilie, pregătit de prof. pr. Ciobanu Vasile Bogdan a obținut mențiune la disciplina Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Elevii Burcă Radu Dumitru și Ciuberea Marian, pregătiți de prof. Hriban Florin au obținut premii speciale, la disciplinele Studiul biblic al Noului Testament, respectiv Studiul biblic al Vechiului Testament. La premierea realizată de Preasfințitul Damaschin Dorneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, elevul Bujor Emanuel a primit și Diploma comemorativă a anului 2023 – an comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți) în Patriarhia Română, semnată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, precum și Medalia comemorativă a anului 2023 – an comemorativ al pastorației persoanelor vârstnice.
Comunitatea educațională a Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” Roman îi felicită pe cei patru tineri pentru rezultate, pentru munca, stăruința și curajul cu care au ales acest drum al cunoașterii în vederea participării la o competiție școlară de anvergură, precum și pe profesorii de discipline teologice de specialitate ce i-au pregătit, și care transmit în seminarul romașcan tainele cunoașterii învățăturii ortodoxe de credință cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. Considerând că elevii și părinții lor merită alese aprecieri pentru tot efortul depus, ne dorim ca și alți elevi să le urmeze exemplul în vederea îmbunătățirii nivelului de știință teologică, urmând îndemnul Sf. Ap. Pavel din Epistola I către Corinteni, cap. 9, 24: „Nu ştiţi voi că acei care aleargă în stadion, toţi aleargă, dar numai unul ia premiul? Alergaţi aşa ca să-l luaţi.”
Prof. Pr. Amărinii Ionuț Alexandru