Astăzi, 28 mai, în Duminica a-VII-a după Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei Găiceana, Protoieria Sascut, cu prilejul resfințirii Bisericii „Sfânta Treime” din localitate.
Biserica acestei parohii a trecut printr-un amplu proces de renovare desfășurat între anii 2012-2017, sub coordonarea PC Pr. Ioan Arsâne, care, pe lângă lucrările executate la sfântul locaș s-a ocupat și de construirea așezământului social-filantropic așezat sub ocrotirea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.
După slujba de resfințire a bisericii și de sfințire a așezământului nou construit, precum și a crucii din fața acestuia, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, înconjurat de un sobor de 24 preoți și diaconi, a oficiat slujba Sfintei Liturghii, iar în cuvântul de învățătură rostit, ierarhul a îndemnat pe cei prezenți la unitate în Hristos și la urmarea Mântuitorului, ca garanție a mântuirii noastre.
Pentru modul în care și-a îndeplinit slujirea încredințată, părintele Ioan Arsâne a fost hirotesit de către ierarh iconom stavrofor, iar doamnei preotese Teodora, Înaltpreasfinția Sa i-a oferit o icoană a Sfintei Parascheva, copie după pictura murală din Catedrala arhiepiscopală de la Roman, secolul al XVI-lea. La rândul său, preotul paroh a oferit Înaltpreasfințitului Ioachim o icoană cu Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești și Sf. Cuv. Parascheva, ocrotitorii paraclisului arhiepiscopal și ai Catedralei arhiepiscopale din Roman.