În urma finalizării lucrărilor de renovare și restaurare a bisericii cu hramul „Adormirii Maicii Domnului”, din Parohia Berzunți, Comuna Berzunți, Protopopiatul Onești, lucrări coordonate de Părintele paroh Nicolae Cătălin Bucovineanu, astăzi 19 mai 2011, s-a resfințit lăcașul de cult de către P.S. Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
După sliujba de târnosire s-a oficiat Sf. Liturghie arhierească de către PS. Ioachim Băcăunaul, la care a participat PC Pr. Protopop Constantin Alupei, protopop de Onești, împreună cu un sobor de preoți ți diaconi. La acest momet au mai fost prezenți, reprezentanți ai autorităților locale și județene ce au ajutat la restaurarea bisercii, precum și un număr mare de credincioși, aducând prin aceasta laudă lui Dumnezeu, Care i-a învrednicit să împlinească această lucrare. Răspunsurile la strană au fost date de către corala „Filomenos” a protopopiatului Onești.
La finalul Sf. Liturghii după ce s-au împărtășit cu Sf. Trup și Sânge al Mântuitorului Iisus Hrisots, PS Părtinte Ioachim a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat semnificația evangheliei de astăzi precum și rolul bisericii în viața omului.
Pentru deosebitele lucruri care le-a realizata, Pr. Paroh Nicolae Cătălin Bucovineanu a fost hirotesit iconom-stravofor. Persoanelor care au adus o contribuție acestor lucrări li s-au înmânat Distincție de vrednicie din partea Ierarhului.