PS Teofil Trotușanul și preoții de caritate, alături de pacienții Spitalului Județean Bacău

Miercuri, 13 august, de la ora 12:00, cu binecuvântarea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, echipa Sectorului Social–Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, împreună cu preoții de caritate și cu sprijinul Biroului de Asistență Socială al Protoieriei Bacău, a oferit mângâiere și sprijin pacienților Spitalului Județean de Urgență Bacău. Acțiunea caritabilă a fost realizată cu sprijinul IOCC și al Federației Filantropia, prin intermediul Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din Hârja și al Asociației Creștine de Caritate și Ajutor „Ovidenia Bacău 2005”.

Evenimentul a început cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu în capela spitalului, slujbă oficiată de Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, înconjurat de un sobor de preoți de spitale și preoți de caritate din Protoieria Bacău. Atmosfera de rugăciune a fost întregită de participarea personalului medical și a pacienților care au dorit să primească binecuvântare și întărire sufletească.

După slujbă, ierarhul și preoții au mers prin saloanele spitalului, oferind fiecărui pacient nu doar câte unul dintre cele peste 100 de kituri igienico-sanitare și iconițe, ci și un cuvânt de încurajare, un gând bun sau o rugăciune scurtă, acolo unde a fost dorit acest lucru. Iconițele au fost oferite ca semn de mângâiere și întărire în credință, aducând un mesaj de speranță și încredere în ajutorul lui Dumnezeu.

Vizita s-a încheiat cu opriri la capela spitalului, aflată sub ocrotirea Sf. Pantelimon, unde slujește pr. Dan Rusu – gazda evenimentului –, la heliportul spitalului și la Biserica și Așezământul Parohiei „Sf. Apostoli Petru și Pavel”, aflată în apropierea unității medicale, unde delegația a fost întâmpinată de pr. paroh Adrian Alexandrescu.

Această inițiativă a arătat încă o dată cum lucrarea pastorală, misionară și filantropică a Bisericii se împletește armonios, aducând alinare sufletească și sprijin concret celor aflați în suferință și mărturisind prin fapte grija față de aproapele. (Gheorghe Negru)