Duminică, 21 decembrie, în Duminica dinaintea praznicului Nașterii Domnului, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Giurgeni, înconjurat de un sobor de preoți slujitori ai așezământului monahal, alături de clerici din parohiile din împrejurimi.
La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care a tâlcuit Evanghelia Duminicii Părinților după trup ai Domnului, evidențiind sensul duhovnicesc al genealogiei Mântuitorului și simbolismul Stelei de la Betleem. Referindu-se la semnificația numărului paisprezece, Preasfinția Sa a arătat:
„Steaua de la Betleem are paisprezece raze, numărul paisprezece amintind, pe de o parte, de Împăratul David, iar pe de altă parte, de Mesia. Acest număr se desparte în două rânduri de câte șapte. Știm că numărul șapte este simbolul perfecțiunii sau al Duhului Sfânt.”
În continuare, ierarhul a subliniat legătura dintre Nașterea Domnului și începutul lucrării mântuirii, explicând că această sărbătoare nu este doar o rememorare istorică, ci o chemare actuală adresată fiecărui credincios:
„Iisus Hristos, numit Mesia, este trimis de Dumnezeu cu o misiune pe pământ. Iar această misiune începe odată cu Nașterea Sa și continuă prin toate etapele vieții Sale: creșterea, botezul, propovăduirea, pătimirile, moartea și Învierea. Dar totul începe cu Nașterea Sa. De aceea praznicul pe care ne pregătim să îl întâmpinăm este cel cu care începe istoria mântuirii noastre.”
Totodată, Preasfințitul Părinte Teofil a îndemnat la deschiderea inimii și la lucrarea milostivirii, arătând că refuzul iubirii aproapelui poate deveni o piedică în primirea lui Hristos:
„Pentru ca nu cumva, închizând inimile milostivirii, să fim asemenea locuitorilor din Betleem, care nu L-au primit în casele lor pe Cel ce a venit să mântuiască lumea și a fost nevoie ca Fecioara Maria și Pruncul să Se nască într-o iesle sărmană, într-o peșteră unde erau adăpostite animalele. (...) De aceea, inimile noastre sunt chemate să fie peșteri primitoare și pline de lumină pentru primirea lui Mesia.”
Cu acest prilej, ierarhul a adus spre închinare credincioșilor, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, o icoană care poartă un fragment din Sfintele Moaște ale Sfântului Cuvios Visarion de la Lainici, unul dintre cei doi sfinți cu origini de pe meleaguri băcăuani, canonizați în acest an de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
În semn de aleasă prețuire, obștea Mănăstirii Giurgeni, prin părintele stareț arhimandrit Nicolae Dănilă, a oferit Preasfințitului Părinte Teofil o icoană a Sfântului Teofil al Antiohiei, ocrotitorul spiritual al Preasfinției Sale.
La final, două grupuri de colindători au adus vestea Nașterii Domnului prin cântări tradiționale, încununând duhovnicește această zi de sărbătoare și întărind bucuria comuniunii liturgice. (Mioara Ignat)



