PS Teofil Trotușanul a adus omagiu eroilor Primului Război Mondial, la Coșna și Oituz

Sub un cer senin de august și în acordurile fanfarei militare, Dealul Coșna a redevenit, pe 8 august 2025, locul în care istoria și recunoștința s-au întâlnit. Oficialități civile și militare, clerici și localnici au participat la ceremonialul militar anual dedicat eroilor căzuți în luptele din Primul Război Mondial.

În mijlocul lor s-a aflat Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, în calitate de delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, alături de care s-a aflat pr. Nicolae Zaharia, protopopul locului, un sobor de preoți și diaconi. Preasfințitul Părinte Teofil a rostit, cu acest prilej, un cuvânt de cinstire a memoriei celor care și-au dat viața pentru apărarea patriei, explicând și semnificația jertfei folosite în slujbele de pomenire a celor adormiți:

„Am făcut astăzi pomenirea eroilor neamului nostru românesc, care au pus aici o cărămidă la apărarea patriei.
Pe lângă gândurile bune și rugăciunile pe care le înălțăm către Dumnezeu, ne rugăm ca ceea ce au făptuit ei să dăinuie, iar noi să putem păstra.
Pentru a înțelege ce înseamnă și cât de importantă este rugăciunea și amintirea celor care s-au jertfit pentru neam, aș dori să-mi îngăduiți să vă arăt colacul, care a fost înălțat aici împreună cu sticla de vin și coliva.
De multe ori ați fost martori la astfel de evenimente, când colacul a fost ridicat și clătinat, cu rugăciune de veșnică pomenire. În acest colac se împletesc multe boabe de grâu, după cum și în colivă avem, de asemenea, multe boabe de grâu. El semnifică credința, dragostea și neuitarea noastră față de cei care s-au jertfit. Colacul este un simbol creștin-hristic.
Hristos s-a jertfit pe cruce, ca noi să putem să ne bucurăm de Învierea Lui. Ostașii noștri, martirii, s-au jertfit pentru libertatea, demnitatea și unitatea noastră.
Ridicând colacul, noi, de fapt, ridicăm, odată cu rugăciunea, și inimile noastre, împletindu-le una cu alta și trimițându-le în fața lui Dumnezeu. Iar vinul, care curge pe colac și pe colivă, aduce aminte de sângele ce s-a vărsat.
Sub picioarele noastre, dragii mei, este pământ sfințit cu sângele lor. De aceea ne aducem aminte de ei și îl rugăm pe Dumnezeu să primească jertfa și, cum zice și rugăciunea pe care am citit-o, dacă aici, pe pământ, au fost cinstiți ca viteji, ne rugăm ca, dincolo, Dumnezeu să-i așeze în ceata mucenicilor, iar pe noi să ne binecuvânteze, să putem prețui ceea ce ei au săvârșit. Ori de câte ori ridicăm colacul întru pomenirea lor, să ne aducem aminte că și noi trebuie să rămânem uniți. Cum boabele de grâu, împreună, fac pâinea și colacul sau coliva, tot la fel, numai împreună putem să fim puternici.
Dumnezeu să binecuvânteze neamul românesc și să primească jertfa eroilor noștri și să ne ajute să rămânem una.”

Manifestarea, desfășurată în fața Ansamblului Monumental, a inclus citirea numelor eroilor, prezentarea onorului militar, slujba de pomenire și depuneri de coroane. Ansamblul Monumental de pe Dealul Coșna rămâne un simbol al jertfei, amintind generațiilor viitoare de luptele crâncene purtate aici în anii 1916–1918.

În continuare, soborul preoților, împreună cu Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a poposit și la monumentul eroilor din Oituz. Aici, Preasfințitul Părinte Teofil a oficiat, de asemenea, o slujbă de pomenire în memoria celor ce s-au jertfit pentru apărarea patriei, pentru demnitate și integritate națională și pentru păstrarea credinței strămoșești. (Mioara Ignat)