PS Ioachim Băcăuanul a oficiat slujba Canonului cel Mare la Catedrala Arhiepiscopală din Roman

Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a oficiat luni, 27 februarie, în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman, slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul.

Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a oficiat luni, 27 februarie, în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman, slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul.

Slujba Canonului a început la ora 16:00, în Catedrală fiind prezenţi sute de credincioşi. Canonul cel Mare se cântă în Biserică, la începutul Postului Mare, tocmai pentru a arăta că toţi oamenii au nevoie de pocăinţă, a precizat Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul.

Citit în primele patru zile din întâia săptămână a Postului Mare şi integral în Joia din săptămâna a cincea, Canonul cel Mare, datorită gândurilor înălţătoare pe care le transmite, temelor necesare în viaţa fiecăruia (smerenia, pocăinţa, străpungerea inimii), precum şi a profunzimii sale, devine un îndreptar şi un îndrumar pentru viaţa noastră. Conţinutul Canonului Mare este unul duhovnicesc, un profund dialog al omului păcătos cu propria conştiinţă, care-i atrage atenţia asupra celor săvârşite. Se poate observa alternanţa a două planuri: sufletul păcătos care-şi plânge păcatele pentru că nu a urmat calea drepţilor, ci a urmat largul drum al rătăcirii şi care din străfundurile inimii strigă: „Iartă-mă! Păcătuit-am la cer şi înaintea Ta!”, şi cel al fiinţelor umane ajunse la starea de îndumnezeire, prin pocăinţă.

Marți, 28 februarie, Preasfințitul Ioachim Băcăuanul va oficia slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul la Catedrala „Înălțarea Domnului” din Bacău, miercuri, 29 februarie, la biserica „Sf. Dumitru” din Bacău, iar joi, 1 martie, la biserica „Precista Mare” din Roman.