În dimineața zilei de 3 mai 2022, cu binecuvȃntarea Ȋnaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi cu implicarea părintelui Eugen Ciprian Ciuche, protoiereu al Protopopiatului Bacău, în Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil” Odobeşti, au fost implementate o serie de activități din cadrul proiectului Protopopiatului Bacău „Eroi au fost, eroi sunt încă!”
Parteneri în cadrul acestui proiect au fost Asociația Cultul Eroilor, filiala Bacău, Asociația Națională a Veteranilor de Război, Filiala „Gen. Eremia Grigorescu” Bacău, Primăria Odobeşti şi Ṣcoala Gimnazială Odobeşti.
Activitatea a debutat cu oficierea slujbei Tainei Sfȃntului Maslu, sub protia părintelui protoiereu, a continuat cu susținerea unei cateheze tematice cu titlul „Importanța Rugăciunilor pentru Eroii Neamului” de către părintele Iulian Vasile Adam de la Parohia Holt, după care a urmat, ceremonialul pentru pomenirea Eroilor Neamului şi depunerea de coroane la Monumentul special dedicat eroilor, inaugurat în Parohia Odobeşti în anul Centenarului, 2018.
Copiii şcolii gimnaziale din localitate au cȃntat şi au rostit poezii în cinstea prăznuirii Eroilor, iar preoții, prezenți în număr mare la eveniment, au înălțat rugăciuni spre veşnica lor pomenire şi aducere aminte. Părintele protopop Eugen Ciuche a prezentat mulțumiri invitaților şi a arătat disponibilitatea Protoieriei Bacău spre a se implica cȃt mai mult în astfel de viitoare activități.
Alocuțiuni au ținut şi doamna primar a comunei Odobeşti, Adriana Ojog, apoi domnul Dănuț Voicu, prim-vicepreşedinte al Asociației Cultul Eroilor Bacău, domnul General Florea Vasile, din partea Asociației Veteranilor de Război Bacău, şi bineînțeles, gazda evenimentului, părintele paroh Augustin Cȃrlan, care a mulțumit tuturor celor prezenți şi a poftit invitații la agapa organizată în cadrul aşezămȃntului social al parohiei.
De asemenea, trebuie menționat, că părintele paroh Augustin Cȃrlan, a fost medaliat de domnul General Florea Vasile, cu „Medalia Crucea Comemorativă - al II-lea Război Mondial” pentru efortul depus de-a lungul anilor spre zidirea şi inaugurarea unui monument înălțător dedicat celor 100 de Eroi din localitate.
(Pr. Adam Iulian)