În cadrul Proiectului National Catehetic – 2022 intitulat „Rugăciunea în viața mea”, la Parohia Secuieni din Protoieria Bacău au avut loc primele două activități planificate pentru luna ianuarie cu un grup de 25 de copii de la Școala gimnazială din comuna Secuieni, Judetul Bacău cu vârsta cuprinsă între 9 și 14 ani. Acești copii fac parte din Centrul Catehetic pentru Copii „Sfânta Muceniță Filofteia” al parohiei.
Prima întâlnire cu copiii, ce a avut ca temă generală „Rugăciunea în viața mea”, s-a derulat în Biserica „Sfinții Voivozi Mihali și Gavriil” de către coordonatorul proiectului, preotul paroh Sandu Traian, în data de 29 ianuarie. Acesta a prezentat și adus în discuție cateheza „Rugăciunea Sfinților Trei Ierarhi – Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul și Sfântul Ioan Gură de Aur”.
Copiii au învățat despre rolul deosebit de important al sfinților ierarhi în alcătuirea și scrierea sub inspirația lui Dumnezeu a rugăciunilor folositoare pentru o viață trăită autentic creștină și duhovnicească. Copiii au înțeles că aplicarea și trăirea intensă a acestor fel de rugăciuni ce trebuie să izvorască din inimă și suflet, sunt arme de nebiruit împotriva răului de tot felul. Copiii participanți au concluzionat cu exemple de rugăciune a Sfinților Părinți prin care se cultivă în sufletul omului virtuți precum smerenia, blândețea, dragostea, nădejdea în Dumnezeu și iubirea față de aproapele. La finalul întâlnirii copiii au primit în sfânta biserică cate o gustare caldă, gogoși, dulciuri și sucuri, bucuroși și dornici de viitoare apropiata întâlnire.
Pe data de 31 ianuarie 2022 a avut loc a doua întâlnire în cadrul Proiectului Național Catehetic Rugăciunea în viața mea, având colaborator pe preot Dăscălașu Vlăduț profesor de Religie Ortodoxă la Școala Gimnazială cu clasele I-VIII din Comuna Secuieni. Acesta a prezentat ca temă catehetică „Rugăciunea Sfinților Părinți ai Bisericii ca model de viață pentru tineri”.
Activitatea acestei cateheze a implicat voluntari și un număr de 25 elevi de la clasele V-VIII. Părintele Dăscălașu Vlăduț în timpul catehezei și a orelor de Religie le-a explicat teoretic și arătat practic copiilor binefacerile spirituale, dar și morale a rugăciunii așa cum ne învață Sfinții Părinți ai Bisericii noastre și modul autentic creștin de a trai frumos în armonie cu Dumnezeu cu semenii noștri și cu noi înșine.
Copiii au concluzionat cu exemple din familie, de acasă, de la școală, dar și din viața de zi cu zi, că rugăciunea practicată metodic și din voința și din adâncul sufletului așa cum ne îndeamnă Sfinții Părinți au și vor avea un efect benefic mai ales în viața tinerilor. La finalul întâlnirii și a orelor de cateheză, copiii au primit de asemenea dulciuri și sucuri plecând plini de bucurie la casele lor cu speranța viitoarei activități catehetice a proiectului și concursului.