Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în cadrul Proiectului Eparhial „Vrei să fii bun de Crăciun?”, sărbătoarea Nașterii Pruncului Hristos a fost prilej de a transforma bucuria praznicului în faptă concretă a iubirii creștine. Astfel, printr-un protocol încheiat între Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, Deleni, Protopopiatul Onești și DGASPC Târgu Ocna, o parte dintre copiii beneficiari ai Centrului au primit în dar produse de igienă personală, hăinuțe, dulciuri și fructe.
Grupul țintă pentru acțiunea socială din cadrul Proiectului Eparhial „Vrei să fii bun de Crăciun?” a fost format din 30 de copii din cadrul DGASPC Târgu Ocna și două familii cu o situație materială precară, din cadrul Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, Deleni.
Scopul acțiunii a fost acela de a aduce un licăr de lumină în sufletele întunecate de suferință și indiferență ale celor care se află într-o situație materială precară și care nu s-au putut bucura de mediul cald al unui cămin familial.
(Pr. Andrei Turcu)



