Proiectul eparhial ,,Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți!"

Arhiepiscopia Romanului și Bacăului organizează o nouă ediție a proiectului eparhial ,,Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți" (Luca 18,16), invitând credincioșii să facă o faptă bună.

La începutul unui nou an școlar, când emoția se așază din nou în sufletele copiilor, avem prilejul de a transforma grija față de aproapele într-un gest concret de iubire și solidaritate creștină. Cu acest prilej, vă adresăm invitația de a vă alătura programului eparhial „Lăsați copiii să vină la Mine” (Luca 18, 16), o activitate prin care ne propune să oferim 7.000 de seturi de rechizite. Beneficiarii sunt fii duhovnicești ai eparhiei noastre, copii și tineri, care s-au remarcat prin implicarea în programul eparhial „Școala de Vară – Hristos, calea familiei noastre”. Fiecare set valorează 15 lei și conține caiete, pix-uri, orar și alte rechizite necesare. Credem că adevărata măsură a unei comunități se vede în felul în care aceasta știe să fie aproape de cei care au nevoie, iar Biserica este chemată, prin însăși vocația sa, să transforme credința în faptă și iubirea în dăruire. 

Cei care doresc să se alăture acestui demers pot dona suma dorită în contul: RO71BTRLRONCRT0695966201 cu mențiunea ,,donație proiectul Lăsați copiii să vină la Mine".

Proiectul se desfășoară cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, prin implicarea tuturor celor care vor să ofere un mic dar copiilor la începutul anului școlar. 

 

(pr. Vlad Țuțurlan)