Proiectul eparhial "Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți" continuă în Protopopiatul Sascut


Având arhiereasca binecuvântare a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim și sub îndrumarea părintelui protoiereu Abageru Vasile, clerici și credincioși din parohiile arondate Protopopiatului Sascut, luând act de măsurile sanitare speciale și de necesitatea de ajutorare a persoanelor vulnerabile aflate în situații de urgență, continuă, prin proiectul eparhial social-filantropic "Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți", lupta împotriva pandemiei cu noul coronavirus.

Venind în sprijinul celor vulnerabili, aflați în situații de risc, clericii din Protopopiatul Sascut, prin efortul lor, al familiilor acestora și al enoriașilor, s-au reunit într-un gest de solidaritate colectând și distribuind alimente de bază, medicamente și produse de igienă.

Astfel, la nivelul parohiilor Păncești- Sascut, Podu Turcului 1, Mândrișca, precum și în alte parohii ale protopopiatului au fost sprijinite un număr de 200 persoane.

Mai mult, prin implicarea reprezentanților Asociației nou înființate "Episcop Teodosie Atanasiu", a Protoieriei Sascut, din cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a fost acordată gratuit hrană caldă, pachete cu  alimente, în valoare de 1500 de lei, persoanelor vârstnice găzduite la Așezământul Social-Filantropic "Sf. Voievod Ștefan cel Mare" Hârja.

Totodată, în Duminica Floriilor, preoții sascuteni, străduindu-se să transforme această perioadă de criză medicală într-o perioadă de întărire în credinţă; au mers din "poartă în poartă", alături de voluntari, spre a oferi enoriașilor ramuri de salcie și finic, precum și pachete cu produse alimentare persoanelor vulnerabile.(pr. Albu Gabriel, asistent- social)