Proiectul „Club 60+ Hemeiuș – Sf. Trei Ierarhi”, în Parohia Hemeiuș

În ziua de 30 ianuarie 2025, cu ocazia sărbătorii Sf. Trei Ierarhi, a avut loc prima întâlnire a seniorilor Parohiei Hemeiuș, imediat după Sfânta Liturghie. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul Centrului de Socializare Vârstnici „Sf. Ierarh Dosoftei”, care funcționează cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

La această întâlnire au participat 22 de seniori, care și-au exprimat dorința de a lua parte la diverse programe menite să întărească unitatea grupului și să le ofere momente de calitate. Activitatea a început cu o rugăciune de binecuvântare a acestui proiect, care a fost denumit „Club 60+ Hemeiuș – Sf. Trei Ierarhi”.

În cuvântul de deschidere, părintele paroh Antal Andrei a subliniat importanța seniorilor în viața comunității: „Seniorii din parohia noastră sunt adevărați piloni ai comunității, cu o înțelepciune acumulată de-a lungul anilor și o credință nestrămutată. Ei sunt cei care au pus temelii pentru viața duhovnicească a parohiei și, prin exemplele lor de răbdare, iubire și dăruire, ne învață ce înseamnă adevărata smerenie și bunătate. Fiecare pas al lor în casa Domnului este un testament al devotamentului și al legăturii adânci cu Dumnezeu. Să nu uităm niciodată cât de importantă este grija față de seniori și să le arătăm recunoștința noastră nu doar prin cuvinte, ci și prin fapte, oferindu-le sprijinul și dragostea de care au atâta nevoie în această perioadă a vieții.”

De asemenea, au fost anunțate activitățile pentru luna februarie, printre care se numără o invitaţie la Teatrul Municipal „Bacovia” Bacău, programată pentru 9 februarie.

Este important de menționat că proiectele Parohiei Hemeiuș sunt susținute integral din fonduri proprii, cu sprijinul voluntarilor, al oamenilor de bine din comunitate și al sponsorilor. Mulțumim tuturor celor implicați în acest proiect dedicat seniorilor Parohiei „Sfinții Împarați Constantin și Elena” Hemeiuș.

(Pr. A.A.)