Proiectul „Alături de copiii de la Valea Plopului”, derulat în Protopopiatul Onești

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Parohia „Sfânta Maria Magdalena” din Onești, în colaborare cu alte parohii din Protopopiat, a desfășurat la începutul lunii februarie cea de-a cincea ediție a proiectului caritabil „Alături de copiii de la Valea Plopului”.

Proiectul a constat în strângerea de alimente neperisabile, hăinuțe, papucei pentru copii și alte daruri, care au fost oferite beneficiarilor asociației „Pro Vita pentru născuți și nenăscuți” din Valea Plopului, de sărbătoarea Sfântului Haralambie, ocrotitorul bisericuței din această localitate, prin grupul de credincioși oneșteni, care, însoțiți de părintele Valentin Chircu, au luat parte la slujba de hram. 

Prin generozitatea credincioșilor din Municipiul Onești și din satele Caraclău, Mănăstirea Cașin, Crucea de Piatră și Drăgugești, au fost pregătite peste 2 500 de sărmăluțe și porții cu pilaf și friptură pentru aproximativ 500 de persoane.

În Valea Plopului pelerinii oneșteni s-au întâlnit cu părintele Nicolae Tănase, fondatorul asociației și părintele spiritual al celor peste 10 000 de persoane care au fost ajutate de Asociația „Pro Vita” de-a lungul timpului. Părintele le-a mulțumit pentru gestul și efortul lor, devenit tradiție, iar aceștia s-au bucurat de cuvintele pline de învățătură rostite din inimă de părintele. 

(Pr. C.V.)