Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în contextul „Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti”, în perioada decembrie 2016 – martie 2017 s-a desfăşurat în numeroase parohii ale Protopopiatului Bacău proiectul naţional de creaţie „Icoana şi Şcoala mărturisirii”.
Vineri, 24 martie a.c. a fost ultima zi de evaluare a proiectelor depuse de către parohiile din cadrul Protoieriei Bacău, care au reuşit să ducă la bun sfârşit activităţile desfăşurate în parteneriat cu diverse instituţii şcolare, dovedindu-se şi de această dată faptul că există o foarte bună colaborare între Biserică, Şcoală şi Familie. La acest eveniment a participat şi PC părinte Daniel-Ionel Marari, inspector eparhial pentru catehizare în cadrul Sectorului Cultural al Administrației Eparhiale.
Comisia de evaluare a fost alcătuită din: profesor de educaţie plastică, Rotaru Bianca-Andreia, profesor de limba română, Roşu Roxana, profesor de religie, pr. Neacşu Bogdan şi pr. Balaban Mihai-Flavius, responsabil de cateheză al protopopiatului Bacău.
Parohiile participante în cadrul acestui concurs naţional au fost: Parohia „Precista” – Bacău, Parohia „Sf. Gheorghe” – Bacău, Parohia „Sf.Trei Ierahi” – Bacău, Parohia Holt, Parohia Fundu Tutovei, Parohia Fundeni, Parohia Plopana şi Parohia Trebeş.
Parohiile care au avut cele mai numeroase proiecte, care au reuşit să implice un număr cât mai mare de elevi, care au reuşit să realizeze cele mai multe parteneriate şi cele mai frumoase evenimente, cu impact deosebit în presa locală şi naţională şi ai căror copii au realizat cele mai bune portofolii, au fost următoarele: locul I parohia „Sf. Trei Ierahi” – Bacău, locul II parohia „Sf. Gheorghe” – Bacău şi locul III Parohia Trebeş, fiecare dintre aceste trei parohii având un copil cu portofoliu câştigător, care va reprezenta la etapa eparhială, atât protopopiatul, cât şi parohia din care face parte.