Miercuri, 20 noiembrie 2019, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Asociația Creștină de Caritate și Ajutor „Ovidenia Bacău 2005”, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Constantin Platon” Bacău, a inaugurat proiectul socio-educaţional „Sfinții Ioachim și Ana – călăuzitori ai tinerilor”.
Proiectul își propune un dialog între generații, prin întâlniri periodice între elevii școlii și vârstnicii din cadrul proiectului inaugurat acum doi ani, pe 21 noiembrie 2017, intitulat „Maica Domnului - Toiagul unei batrâneți binecuvântate”, program de îngrijire la domiciliu a vârstnicilor. Scopul întâlnirilor va fi şi acela de a putea împleti întrebările şi provocările din partea tinerilor cu experiențele de viață şi răspunsurile din partea seniorilor.
Tot în aceeaşi zi, la iniţiativa părintelui Radu Ovidiu, preşedintele Asociației Ovidenia, în dorința de a dinamiza și disciplina tinerii printr-un sport non-violent, s-a inaugurat Clubul Sportiv de Judo „Ovidenia”, care va activa sub îndrumarea domnului antrenor Coclenci Vasile - Daniel, vicecampion național în această disciplină.
Aceste evenimente au început printr-un moment artistic susținut de către elevi ai școlii mai sus menționate, la care au participat și bunicii. În continuare s-a oficiat slujba de sfințire a noului club de către părintele Consilier eparhial Ciuche Eugen, părintele Radu Ovidiu și părintele Marius Cociorvă.
După aceasta, activitatea s-a mutat în biblioteca școlii unde s-au schimbat idei, păreri și s-au evidențiat rezoluțiile zilei şi a evenimentului. Pe această cale s-au adus mulțumiri coducerii Şcolii Gimnaziale „Constantin Platon”, reprezentate prin domnul director Sorin Bostan și doamna director adjunct Manuela Neculcea, pentru implicarea, deschiderea și dăruirea frumoasă din cadrul acestei colaborări. (Radu Răzvan Dimitrie)