Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în zilele de 14 și 15 noiembrie 2020, s-au desfășurat în Parohia Fundeni, Protopopiatul Bacău, activitățile sociale și educative ale proiectelor eparhiale Cateheze în parohii și Fă rai din ce ai, adresate copiilor.
Sâmbătă, 14 noiembrie, în satul Fundeni, 12 copii cu vârste cuprinse între 9 şi 17 ani au participat la prima cateheză din Postul Crăciunului, din proiectul eparhial menţionat, iar tema aleasă a fost: „Familia între educație, credința și provocări contemporane”. Acţiunea s-a desfăşurat în curtea bisericii parohiale și în curtea școlii din Fundeni. La încheiere, părintele Alexandru Croitoru a împărțit ghiozdanele oferite cu generozitate de Protopopiatul Bacău, precum şi unele surprize, constând în haine, iconițe, cărţi și dulciuri.
Duminică, 15 noiembrie, la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dumitru” Chiticeni, după terminarea Sfintei Liturghii, s-a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod din prima Duminică a Postului Nașterii Domnului, anul 2020, după care părintele paroh a susținut o cateheză din cadrul proiectului eparhial Cateheze în parohii cu tema: „Familia creştină în Biserica lui Hristos”. Şi de această dată, copiii din parohie, împreună cu enoriaşii, s-au arătat entuziaşti, participând în număr mare la eveniment.
În încheiere, părintele a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim pentru binecuvântare, părintelui protopop, preot Eugen-Ciprian Ciuche, pentru sprijinul constant în implementarea proiectelor eparhiale și tuturor celor prezenți. Totodată, s-au împărțit ghiozdane, haine, iconițe, cărţi și dulciuri.
Toate acţiunile parohiei din această perioadă s-au desfășurat cu respectarea tuturor normelor de protecție sanitară, de distanțare socială și de igiena, impuse de autoritățile competente.
(Pr Alexandru Croitoru)