Proiect social-filantropic eparhial derulat în parohiile din Protoieria Sascut

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în parohiile din Protopopiatul Sascut se desfășoară proiectul social-filantropic eparhial "Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți!", creat din dorința de a oferi, în această perioadă de epidemie de Coronavirus (COVID‑19), suport duhovnicesc și ajutor concret persoanelor vulnerabile.


Ca răspuns la inițiativa părintelui paroh Radu Marian Gabriel, de a nu rămâne indiferenți în fața suferinței celor neajutorați, oameni de bună credință și cu dragoste față de aproapele lor, strânși în jurul doamnei Roxana Rusu, președinta asociației "Mie îmi pasă", din Bacău, au venit în sprijinul familiilor vulnerabile, cu mulți copii, cât și a bătrânilor din Parohia Fulgeriș.  

Astfel, voluntarii asociației, alături de părintele paroh, au distribuit unui număr de 18 familii, produse alimentare, de igienă și lucruri necesare copiilor. 
De asemenea, un număr de 65 de persoane vârstnice și nevoiașe au primit câte un pachet cu produse din pește pentru a întâmpina cu bucurie sărbătoarea "Intrării Domnului în Ierusalim". 

Întreaga acțiune social-filantropică s-a desfășurat în condițiile normelor legale corespunzătoare stării de urgență pe care o traversăm, precum și în condițiile igienico-sanitare impuse de aceasta, preotul având grijă să le reamintească enoriașilor săi măsurile de protecție necesare pentru a trece cu bine peste această perioadă. Mai mult, unind rugăciunea cu fapta bună, părintele paroh a oferit totodată, suport moral și cuvinte de încurajare fiecărui enoriaș întâlnit. 

"Aceste activități social-filantropice se desfășoară în toate parohiile Protoieriei Sascut și vor continua pe întreaga perioadă marcată de pandemia de noul Coronavirus (Covid-19)", ne-a relatat părintele protoiereu Abageru Vasile.
(pr. Albu Gabriel, asistent-social)