Cu binecuvântarea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, în duminica a doua din Postul Mare al Sfintelor Paști, a avut loc lansarea proiectului catehetic național pentru adulți "Calea Mântuirii" coordonat de către directorul Centrului Catehetic „Cuvioasa Parascheva” (Biroul de catehizare) din cadrul Sectorului Cultural al Administrației Eparhiale.
Cu binecuvântarea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, în duminica a doua din Postul Mare al Sfintelor Paști, la ceas de vecernie, a avut loc săvârșirea tainei Sfântului Maslu pentru credincioșii Parohiei cu hramul “Nașterea Maicii Domnului” din satul Bijghir, Protopopiatul Bacău. Imediat după aceasta, a avut loc lansarea proiectului catehetic național pentru adulți "Calea Mântuirii" coordonat de directorul Centrului Catehetic „Cuvioasa Parascheva” (Biroul de catehizare) din cadrul Sectorului Cultural al Administrației Eparhiale. Parohia mai are în derulare și un parteneriat educațional cu implicații filantropice cu Grădinița cu program prelungit nr. 30 din municipiul Bacău.
„Ne străduim să implementăm proiecte catehetice și educaționale într-un stil organizat, dat fiind faptul că avem mare nevoie de conștientizarea dreptei credințe, dar și de întrajutorarea creștinilor oferiți spre păstorire de către Ierarhul nostru. Parohia Bijghir în parteneriat cu Grădinița cu program prelungit nr. 30 a dezvoltat încă din luna octombrie anul trecut un proiect educațional purtând numele de Micul Creștin, care este structurat pe mai multe etape. Etapa desfășurată în luna martie sub numele de “Mărțișoare din suflet” a antrenat parte din preșcolari în confecționarea de mărțișoare cu ajutorul cadrelor didactice. Acestea au fost expuse în grădiniță și achiziționate de părinții copiilor care au donat o sumă modică de bani din care vor fi cumpărate alimente pentru 5 bătrâni nevoiași”, a declarat preotul Andrei Păduraru, parohul de la Bijghir.
La final, părintelel Andrei a prezentat păstoriților săi drapelul eparhial care va fi arborat în viitorul cel mai apropiat în fața locașului de cult.
“M-am bucurat să fiu în mijlocul credincioșilor acestui sat, care este situat în vecinătatea orașului Bacău. Aceștia, sub îndrumarea preotului paroh, se străduiesc să cunoască și să trăiască credința ortodoxă cât mai autentic. Deși sunt minoritari în această comunitate, din punct de vedere confesional, ei sunt oameni cuminți și cu multă dragoste față de biserica lor. În deschiderea întrunirii am dat citire poemului “Veniți de luați lumină!”, compus de IPS Părinte Ioachim și apoi am lansat proiectul național catehetic „Calea Mântuirii”. (Pr. Daniel-Ionel Marari)