Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, în Duminica a treia după Paști, numită a femeilor mironosițe, în comunitatea parohiei “Sfântul Dimitrie”, din Protopopiatul Roman, s-a desfășurat cea de-a doua cateheză cu titlul “Suferința întru așteptarea Învierii”, în cadrul căreia a conferențiat părintele Arhim. Dr. Andrei Ioniță, slujitor la Catedrala Arhiepiscopală “Cuv. Parascheva”, Roman.
Prelegerea susținută în contextul anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor a avut un caracter interdisciplinar, între medicină și teologie, cu o abordare bioetică. La acest moment, au participat în mod activ enoriași din parohie, adresând întrebări cu privire la tema discutată.
Totodată, la finalul catehezei, a avut loc premierea unei tinere eleve din parohie, căreia i s-a acordat o diplomă de merit, dar și un premiu constând în bani, pentru obținerea a două medalii de aur la un concurs internațional de Qwan Ki Do ce a avut loc în Franța.
Aceste activități fac parte dintr-un amplu program catehetic parohial intitulat „Cuvântul care vindecă”, proiect care își propune să aducă înaintea credincioșilor o serie de invitați care să abordeze diverse teme ale trăirii ortodoxe, care să consolideze credința fiilor duhovnicești ai acestei parohii.
pr. Ciprian Chirilă