În preajma sărbătorilor de Crăciun, fiecare copil din întreagă lume așteaptă un mic dar. Cum în România sunt foarte mulți copii săraci care nu primesc nimic sub bradul de Crăciun, vă invităm să vă alăturați inițiativei Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, de a face o bucurie copiilor săraci și de a le oferi un mic dar direct acestora. Această bucurie de a oferi poate fi trăită chiar de copiii care pot „rupe” din „ceea ce li se cuvine lor” si dărui celor de vârsta lor care nu vor primi nimic sub bradul de Crăciun, dacă acesta va exista în casa lor.
Obiectivul general
Identificarea unui număr de minim 1000 de copii cu risc de abandon școlar și marginalizare socială care să primească un mic cadou de alți copii de vârsta lor, care să își permită alocarea unei sume modice pentru achiziționarea unui cadou de Crăciun.
Instituțiile implicate și pașii specifici pentru îndeplinirea proiectului
a) ONG-urile eparhiale:
- se vor implica în identificarea copiilor cu risc de abandon școlar și marginalizarea socială dintre beneficiarii serviciilor socio - educaționale și culturale;
- colectarea de informații cu referire la copiii provenind din medii defavorizate;
- identificarea copiilor sau familiilor care pot suporta costul unui cadou pentru un copil ce provine din familia dezavantajată;
b) Parohiile de pe cuprinsul Eparhiei Romanului și Bacăului:
- preoții parohi vor identifica copiii defavorizați din comunitate care să își dorească un cadou și cei din familiile cu potențial financiar care să poată cumpăra darul de Crăciun;
- vor distribui desenele care reprezintă grafic cadoul dorit de copilul sărac;
- vor înlesni (dacă este cazul) distribuirea cadoului la casa copilului nevoiaș.
c) Protopopiatelor din Eparhia Romanului și Bacăului:
- vor distribui programul social eparhial tuturor parohiilor de pe cuprinsul protopopiatului;
- vor asigura transparența și punerea în funcțiune a programului;
- vor centraliza informațiile din parohii prin Birourile de asistență socială.
d) Alte persoane fizice sau juridice care doresc să se implice în a oferi daruri simbolice copiilor care nu primesc un cadou de Crăciun:
- pot apela la numărul de telefon 0756.11.66.55 (în intervalul 8.00-16.00) sau la adresa de mail sectorsocialarb@yahoo.com și vor primi informații concrete cu modalitatea de săvârși fapta de milostenie.
Indicatorii de performanță:
- minim 1000 de copii provenind din medii defavorizate care vor primi cadouri simbolice cu prilejul sărbătorilor de iarnă;
- minim 1000 de copii si familiile acestora care vor dona un mic cadou copiilor care de obicei nu primesc daruri de Crăciun. Sunt beneficiari deoarece copiilor care oferă un dar i se dezvoltă sentimentul coresponsabilității sociale și a bucuriei de a dărui, cu dorința de a-i scoate din autosuficiență.
- cunoașterea acestui program social prin minim 3 căi virtuale de informare: site (www.eprb.ro), paginile de Facebook și Instagram ale Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, website-ul platformei umanitare din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului (www.ajutamimpreuna.ro).
- oferirea posibilității de a face bine printr-un gest minim de solidaritate a minim 1000 de familii care pot oferi un dar unui copil în valoare de cel puțin 20 de lei;
- realizarea unui album care să adune toate pozele cu desenele realizate de copiii defavorizați. Aceste desene stau la baza achiziționării cadoului de Crăciun.
DETALII DE INTERES GENERAL:
- Acest program social eparhial are și rolul de a inventaria nevoile celor mai săraci copii din comunitățile păstorite de preoții Eparhiei Romanului și Bacăului;
- În fiecare protopopiat, prin parohii si ONG-uri, se va disemina acest proiect social eparhial;
- Copiii provenind din familii dezavantajate vor fi identificați cu ajutorul preoților parohi sau a reprezentanților ONG-urilor eparhiale. Acești copii vor realiza un desen cu obiectul care vor să îl primească de Crăciun, iar pe spatele acestui desen își va scrie numele, vârsta și localitatea. Tot în cadrul aceleiași comunități, se vor identifica și copiii sau familiile care vor avea posibilitate să ofere un mic dar copiilor care nu vor primi de sărbători cadouri. Spre exemplu, in parohia x, preotul paroh face un apel la biserică și anunță (dacă este cazul) acest proiect spunând că dorește să implice copiii care au posibilitatea de a oferi celor mai săraci. Dacă preotul afla 10 copii care nu vor primi mai nimic de sărbători, el va avea în vedere să găsească alți copii sau familii cu posibilități care să ofere acest sprijin. Dacă o familie își va permite să ofere cadouri pentru 2 copii, nu este nicio problemă. Preotul / reprezentantul ONG-ului va întocmi această evidență, va aduna într-o cutiuță toate desenele realizate de copiii săraci și apoi le va oferi celor cu posibilități materiale.
- cadoul poate fi trimis direct la domiciliu copilului defavorizat, personal, prin preot sau prin poștă(de preferat, in aceste condiții de pandemie);
- în acest program eparhial se pot înscrie și copii / familii care vor să doneze un cadou, fiind trecuți într-o bază de date. Aceste persoane pot apela numărul de telefon al Sectorului Social – Filantropic 0756.11.66.55 (în intervalul 8.00-16.00) sau la adresa de mail sectorsocialarb@yahoo.com;
- dacă vor fi părinți care nu își permit să cumpere un cadou de Crăciun pentru copii lor, o pot face, apelând la numărul 0756.11.66.55 sau la adresa de mail sectorsocialarb@yahoo.com. Principiul va fi același, vor realiza un desen și îl vor poza / scana și trimite cu toate datele poștale la adresa de mail sectorsocialarb@yahoo.com, nu mai târziu de 10 decembrie, pentru a trimite în timp util cadourile la adresa precizată anterior;
- vom încuraja achiziționarea unui singur dar (pentru a nu fi costuri mari) și a unui singur dulce (neperisabil). Jucăria / hăinuța, etc și dulcele (o ciocolățică), vor compune cadoul;
- cadourile vor fi ambalate de copilul / familia care oferă darul;
- grupul de vârstă pentru care se poate cumpăra un cadou este: 1-17 ani;
Calendarul programului social eparhial:
- 10.11 – 13.11.2021: difuzarea informației în protopopiate, parohii și ONG-uri eparhiale;
- 13.11 – 20.11.2021: culegerea informațiilor din parohii / ONG-uri prin părinții protopopi din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului. Vom ști un număr de copii care au nevoie de cadouri și un număr de copii care pot oferi aceste cadouri. De preferat să fie aproape sau chiar identic numărul celor care au nevoie cu a celor care pot dărui.
- 21-28.11.2021– copiii care doresc un cadou vor realiza un desen pe care îl vor preda preotului / reprezentantului ONG-ului (personal sau electronic, pe spate fiind trecut numele si vârsta lui);
- 29.11 – 06.12.2021 – desenele vor ajunge în format fizic sau electronic prin preot la copiii care vor achiziționa cadoul;
- 07.12 – 13.12.2021 – vor fi achiziționate cadourile;
- 14.12-21.12.2021 – vor fi distribuite cadourile personal (de preferat prin poștă sau curier) părinților copiilor care le vor pregăti pentru noaptea de Crăciun.
Date de contact:
Sectorul Social – Filantropic și Misionar, Str. Alexandru cel Bun, nr. 5, Roman, jud. Neamț.
email : sectorsocialarb@gmail.com
Telefon : 0756.11.66.55