Cu binecuvântarea și sub coordonarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, cea de-a V-a ediție a Programului eparhial „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți!” se va desfășura anul acesta în Protopopiatul Buhuși, în contextul împlinirii a 200 de ani de la sfințirea Bisericii „Sf. Înviere” – Buhuși (1817-2017).
Astfel, în perioada 7 – 10 septembrie 2017, în cadrul Protopopiatului Buhuși vor avea loc acțiuni culturale și religioase, toate îmbrăcate în haina acestei mari sărbători.
Boierul Teodor Buhuș rămâne piatră de temelie pentru comunitatea buhușeană, de numele lui fiind legate atât ridicarea Bisericii „Sf. Înviere”, cât și numele orașului Buhuși.
Parohia „Sf. Înviere” va desfășura în colaborare cu Protopopiatul Buhuși și Primăria Orașului Buhuși următorul program cultural-religios:
Joi, 7 septembrie 2017
– ora 18.00 Întâmpinarea raclei cu sfintele moaște, de la Catedrala Arhiepiscopală din Roman, adusă cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim;
Vineri, 8 septembrie 2017
– ora 07.30 Slujba Utreniei și Sfânta Liturghie;
– ora 18.00 Taina Sfântului Maslu;
Sâmbătă, 9 septembrie 2017
– ora 07.30 Slujba Utreniei și Sfânta Liturghie;
– ora 14.00 Conferința cu titlul „Cheia de boltă a credinței” susținută cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim de actorul, regizorul și publicistul Dan Puric la Casa de Cultură a orașului Buhuși;
– ora 17.00 slujba Vecerniei unită cu Litia.
Duminică, 10 septembrie 2017
– ora 09.00 Sfânta Liturghie sub oblăduirea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, care va fi prezent în mijlocul preoților și a credincioșilor din Protopopiatul Buhuși;
– ora 12.00 Rugăciunea la început de an școlar, binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim acordată elevilor în cadrul programului „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți”, când vor fi dăruite ghiozdane și rechizite necesare în noul an școlar.
(Pr. Vasile Cozma)