Cu prilejul pelerinajului anual la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (sărbătorit anual la 27 octombrie), ale cărui Sfinte Moaşte se păstrează în Catedrala patriarhală, în perioada 24-29 octombrie 2013, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor organizează o serie de manifestări, care se vor desfăşura după următorul program:
Joi, 24 octombrie 2013:
La orele 11.00, după oficierea Sfintei Liturghii, de la Catedrala patriarhală va avea loc procesiuneaCalea Sfinţilor cu sfintele moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilorpe bulevardul Regina Maria. Tot de la orele 11.00, de la biserica Sfântul Spiridon Nou, vor fi aduse în procesiune sfintele moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Artemie, general în armata Sfântului Împărat Constantin cel Mare, care se află spre venerare la mănăstirea Căldăruşani din apropierea Bucureştilor.
Cele două procesiuni se vor întâlni la Sfânta Cruce din piatră de la baza Colinei Patriarhiei, unde, laorele 11.30, va avea loc întâmpinarea icoanei făcătoare de minuni a Sfintei Împărătese Elena în care se păstrează părticele din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci şi din moaştele Sfintei, precum şi a icoanei istorice a Sfântului Împărat Constantin cel Mare, aduse la Bucureşti de o delegaţie aBisericii Greciei condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Dionisie, Mitropolitul Corintului.
În continuare, icoanele Sfintei Împărătese Elena şi a Sfântului Împărat Constantin cel Mareîmpreună cu Sfintele moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Artemie şi ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, vor fi aduse în procesiune până la podiumul special amenajat în apropierea Catedralei Patriarhale. Acolo vor fi întâmpinate de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de ierarhi ai Sfântului Sinod şi, apoi, vor fi aşezate spre închinare în baldachinul de pe Colina Patriarhiei pentru a fi venerate de către cler şi credincioşi până în ziua de marţi, 29 octombrie 2013.
La orele 17.00, la Biblioteca Sfântului Sinod de la Mănăstirea Antim va avea loc un medalion comemorativ şi o expoziţie de fotografii şi documente inedite dedicate Preotului academician Niculae M. Popescu la împlinirea a 50 de ani de la trecerea sa la Domnul (1963).
Vineri, 25 octombrie 2013
La orele 9.15, Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi în Catedrala Patriarhală.
Sâmbătă, 26 octombrie 2013, sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
La orele 9.15, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Dionisie, Mitropolitul Corintului, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi pe podiumul special amenajat în curtea Catedralei patriarhale.
Duminică, 27 octombrie 2013, sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor
Între orele 6.30 – 8.00, în Catedrala Patriarhală va fi oficiată Sfânta Liturghie pentru credincioşii care doresc să se împărtăşească.
La orele 9.30, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va oficia Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de ierarhi ortodocşi din ţară şi străinătate, preoţi şi diaconi, pe podiumul de lângă Catedrala Patriarhală.
La orele 18.00, în Aula Magna Teoctist – Patriarhul din Palatul Patriarhiei va avea loc etapa finalăa celei de a şasea ediţii a concursului coral naţional de muzică bisericească, intitulat Lăudaţi pe Domnul, organizat de Sectorul Teologic-Educaţional al Patriarhiei Române. Vor concura cele şase formaţii corale parohiale mixte câştigătoare ale concursurilor desfăşurate în fiecare mitropolie din ţară. Evenimentul va fi transmis în direct de posturile de radio şi televiziune TRINITAS ale Patriarhiei Române.
Luni, 28 octombrie 2013, sărbătoarea Sfântului Ierarh Iachint de Vicina:
La orele 9.00, Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi în Catedrala patriarhală.
La orele 12.00, în Aula Magna Teoctist Patriarhul din Palatul Patriarhiei, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, va avea loc şedinţa solemnă a Sfântului Sinod cu tema 2013 - Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi Anul comemorativ „Dumitru Stăniloae” în Patriarhia Română. Vor fi prezentate în sinteză şi evaluate cele mai importante manifestări cu caracter religios-duhovnicesc, social-medical, cultural şi mediatic organizate anul acesta de către eparhiile din ţară şi străinătate ale Patriarhiei Române. La finalul şedinţei sinodale solemne, vor fi prezentate noutăţi editoriale apărute la editurile Patriarhiei Române şi la edituraArhiepiscopiei Bucureştilor.
Şedinţa solemnă a Sfântului Sinod va fi transmisă în direct de posturile de radio şi televiziune TRINITAS ale Patriarhiei Române.
Marţi 29 octombrie 2013, la orele 7.30, în Catedrala Patriarhală va fi oficiată Sfânta Liturghie arhierească care va fi urmată de un Te Deum (orele 9.30) în deschiderea lucrărilor Sfântului Sinod, reunit în şedinţă de lucru la Reşedinţa patriarhală.
Delegaţia Bisericii Greciei condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Dionisie, Mitropolitul Corintului cu icoana Sfintei Împărătese Elena în care se păstrează părticele din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci şi din moaştele Sfintei, precum şi cu icoana istorică a Sfântului Împărat Constantin cel Mare, se va întoarce în Grecia în ziua de marţi, 29 octombrie 2013, orele 15.00.
Manifestările organizate cu prilejul pelerinajului la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, fac parte din calendarul evenimentelor din 2013 - Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi Anul comemorativ „Dumitru Stăniloae” în Patriarhia Română.