Program eparhial derulat în parohiile din Protoieria Sascut

 

În Protopopiatul Sascut, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, preoții din mai multe parohii au implementat proiectul eparhial „Donație pentru educație”.

 

În contextul „Anului omagial al pastorației părinților și copiilor” și în cadrul programelor educaționale desfășurate în parohiile din cuprinsul Protoieriei Sascut, preoții parohi au împărțit aproximativ 200 de kituri școlare, copiilor, cu scopul unei bune desfășurări a procesului de învățare în mediul online, în această perioadă de pandemie.

Prin purtarea de grijă a părintelui Vasile Abageru, protopop de Sascut și prin împlicarea directă a preoților parohi, s-au întocmit liste, fiind identificați copii din familii sărace, cu situații financiare precare, familii cu mulți copii care să beneficieze de acest sprijin oferit de Patriarhia Română.

Programul social eparhial „Donație pentru educație" a fost derulat în următoarele parohii din cuprinsul protopopiatului Sascut: Păncești, Huruiești 1, Valea Seacă 2, Țepoaia, Orbeni 1, Găiceana, Fundoaia, Podu Turcului 1, Dealu Morii, Pâncești-Bacău, Rădoaia, Fundătura și Muncelu.

Kiturile școlare conțin rechizite (caiete, creioane normale și cerate, radieră, ascuțitoare, pixuri).

„Această acțiune filantropică din cadrul Proiectului social eparhial „Donație pentru educație” va continua și  în alte parohii ale protopopiatului în perioada următoare. Ea a fost posibilă datorită sprijinului direct oferit de Federația Filantropia a Patriarhiei Române, prin intermediul ONG-uri eparhiale membre din Eparhia Romanului; kiturile școlare fiind absolut necesare copiilor în procesul educativ, chiar și în modul online”, a declarat părintele protoiereu Vasile Abageru.

pr Gabriel Albu - asistent social