Program catehetic implementat în Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Târgu Ocna

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în perioada 21 octombrie - 18 decembrie, în Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din pitoreasca cetate Târgu Ocna, Protopopiatul Onești, s-a desfășurat Programul catehetic „Dobândirea harului în viața duhovnicească”. Implementarea acestui proiect catehetic a avut drept scop reînnoirea vieții duhovnicești și conștientizarea de către credincioși a primirii harului prin Sfintele Taine.

Întâlnirile catehetice au făcut ca perioada Postului Nașterii Domnului Iisus Hristos să reprezinte pentru credincioșii comunității parohiale din Târgu Ocna un urcuș duhovnicesc către Betleemul ceresc. Catehezele susținute de părintele paroh Andrei Turcu    s-au canalizat pe clarificarea chemării pe care o are fiecare credincios în relația sa personală cu Dumnezeu. În cele opt întâlniri au fost prezentate cele 7 Sfinte Taine ale Bisericii, din punct de vedere interconfesional, precum și modul în care Dumnezeu lucrează la mântuirea fiecărui credincios.

Toate întâlnirile s-au desfășurat într-o atmosferă armonioasă, interactivă, prin intervenția celor prezenți, precum și prin întrebările și răspunsurile oferite.

(Pr. A. T.)