Astăzi, 24 aprilie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, preoții Protopopiatului Roman, alături de tineri însoțiți de profesorii și părinții lor, au participat la tradiționala procesiune din Duminica Floriilor, organizată în curtea Centrului eparhial Roman.
Preoții Protopopiatului Roman împreună cu tinerii elevi din școlile romașcane și numeroși credincioși au participat la cea de-a patra ediție a procesiunii din Duminica Floriilor oraganizate la Roman, în curtea catedralei arhiepiscopale „Sfânta Parascheva”.
Astfel, după oficierea Deniei, preoții și credincioșii prezenți, cu palmete și flori în mâini, în sunetul clopotelor și al cântărilor specifice acestei perioade liturgice a anului, s-au deplasat în procesiune până la scena special amenajată în proximitatea catedralei „Sfânta Parascheva”. Aici, corala Diaconia a Catedralei arhiepiscopale a interpretat un buchet de cântări prepascale, apoi părinții arhidiaconi au rostit poemul Osana ce a fost acătuit pentru acest eveniment de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, precum și o scurtă interpretare teologică a acestuia, apoi Înaltpreasfinția Sa a rostiti rugăciunea de binecuvântare a stâlpărilor și a binecuvântat crenguțele de salcie, palmetele și florile ținute în mâini de credincioșii prezenți.
A urmat cuvântul părintelui Dragoș Munteanu, Protopop de Roman care a subliniat importanța sărbătorii Floriilor pentru creștinii de astăzi și rolul procesiunii organizate la Roman cu această ocazie. Tot cu acest prilej, doamna inspector Ghiniță Maria a vorbit despre proiectul educațional „Arborele iubirii” organizat în contextul Anului omagial al educației religioase a tinerilor creștini ortodocși, rod al unui parteneriat între Arhiepiscopia Romanului și Bacăului și Inspectoratul Școlar Neamț și găzduit în perioada Săptămânii Pătimirilor de către Centrul eparhial Roman. Astfel, în fiecare zi a acestei săptămâni, elevi de la școlile romașcane vor veni la Centrul eparhial și vor așeza pe ramurile Arborelui Iubirii lucrările lor artistice inspirate din tematica sărbătorilor pascale, urmând ca la finalul proiectului acestea să se constituie într-un portofoliu care să vorbească despre rodul imaginației tinerilor și al efortului lor de a sărbători Învierea Domnului, cea mai importantă sărbătoare religioasă a Ortodoxiei și adevărul fundamental al creștinătății.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit celor prezenți despre semnificațiile simbolice ale acestui proiect educațional-religios care ne trimite cu mintea la Pomul cunoștinței Binelui și Răului din Grădina Raiului, efortul elevilor fiind o încercare peste timp de a împodobi cu inocența și curățenia inimii lor ramurile pomului ascultării. Seara s-a încheiat în acordurile cântărilor inspirate din rânduiala Deniilor și cu îndemnul ierarhului adresat credincioșilor de a medita, în perioada Săptămânii Pătimirilor, la asumarea crucii personale și la importanța Învierii Domnului pentru om.
(pr. Valentin Băltoi)