Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în cadrul manifestărilor dedicate Anului Omagial al Unității de Credință și de Neam și Anului Comemorativ al Făuritorilor Marii Uniri din 1918, în Parohia Ruseni, Protopopiatul Bacău, s-a desfășurat sub coordonarea părintelui Popa Viorel Adrian, prima ediție a „Școlii de vară”.
La activitățile desfășurate în perioada 30 august – 1 septembrie, au participat 40 de copii și 7 voluntari.
Fiecare zi a debutat cu rugăciuni de binecuvântare, apoi au urmat cateheze și multiple activități creative, educative, sportive, de dezvoltare personală și religioasă. La realizarea activităților amintite au contribuit preoți, cadre didactice și voluntari din rândul tinerilor parohiei.
Activități desfășurate:
- „Natura, darul lui Dumnezeu” – Prof. Chirica Mihaela, Colegiul Naţional Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău;
- „Educație pentru sănătate” – Student Chirica Alexandru, Facultatea de Medicină Dentară Iași (copiii au primit în dar câte o periuță și o pastă de dinți);
- Cateheze – Pr. Chirica Gheorghe (Parohia „Sfântul Gheorghe” Bacău) și Pr. Popa Viorel Adrian;
- Vizionare documentar despre Centenar – Prof. Chirica Mihaela;
- „Să ne cunoaștem strămoșii” – oră de geografie și istorie, Prof. Cristian Diana-Monalisa (Școala Gimnazială Plopana);
- „Sfintele Taine în viața noastră” – Pr. Chrica Gheorghe;
- Jocuri sportive, întreceri – Pr. Popa Viorel Adrian.
Participanții au primit în fiecare zi câte o gustare, dulciuri, înghețată și băuturi răcoritoare.