În perioada 15 -18 iulie 2019, la Parohia Berești Sascut, peste 20 de copii au participat, sub îndrumarea preotului paroh Petru Burduja, la Școala de vară, organizată în premieră în această comunitate de credință. Scopul acesteia a fost socializarea, creșterea stimei de sine, implicarea în activități catehetice educative, practice și folosirea eficientă a timpului liber.
În ziua de 17 iulie a.c. la câteva dintre aceste activități a fost prezent părintele Daniel-Ionel Marari, inspector eparhial în cadrul sectorului cultural al Administrației Eparhiale, care a transmis binecuvântarea IPS Ioachim și a susținut o scurtă cateheză despre importanța rugăciunii în viața copiilor. Din partea protoieriei Sascut a fost prezent părintele Gabriel Albu, asistent social.
Părinte paroh și distinse cadre didactice vă transmit binecuvântarea și încrederea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim pentru această frumoasă și benefică activitate menită să îndrume pe cei din generația tânără din acest loc curat și plin de credință unde îi aveți ca și ocrotitori pe Sfântul Nicolae și pe Sfântul Pantelimon. Copiii trebuie educați corect pentru că ei sunt viitorul de mâine. Dacă ei cresc corect și trupește și duhovnicește, atunci cu siguranță și societatea de mâine va fi una care se va baza pe valori morale autentice, a spus părintele inspector în cuvântul său.
Cadrele didactice și copii au urmărit apoi prin video-proiecție un film cu titlul: „Arsenie Boca, omul lui Dumnezeu”, după care au continuat în atelierul de pictură pe sticlă unde copilașii au realizat cu gingășia și măiestria lor câteva icoane. În toate zilele, activităţile la care au participat micuții beneficiari ai acestei şcoli de vară au fost: jocuri ale minții (șah, puzzle, mozaic), origami, cântece și jocuri tradiționale, jocuri ale copilăriei s.a.
Dimensiunea cultural-catehetică a evenimentului de câteva zile a fost dată de catehezele zilnice susţinute de părintele paroh Petru cu teme diverse.
„Mulțumesc pentru încrederea acordată de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim și pentru coordonarea părintelui protopop Vasile Abageru. Fericirea, lumina, bucuria şi zâmbetul curat al copiilor este răsplata muncii de o săptămână a celor implicaţi în acest proiect de suflet pe care îl vom continua și în anul care vine, cu ajutorul lui Dumnezeu”, a precizat părintele paroh.