Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi al Bacăului, în data de 17 august 2017, au participat, din partea Protopopiatului Bacău, la concursul eparhial „Toacă şi ie moldovenească” copii din Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” - Bacău, însoţiţi de părintele Marian Gliga, din Parohia Holt, împreună cu părintele Iulian Adam şi din Parohia Trebeş, alături de părintele Nicolae Bucovineanu. Ediţia de anul acesta s-a organizat la Schitul „Sfântul Eftimie cel Mare” - Târgu Ocna, prin implicarea părintelui stareţ Claudiu Panţiru, a părintelui inspector eparhial Daniel Marari şi a părintelui protoiereu de Oneşti, Ioan Bârgăoanu și prin susținerea părintelui Cristian Mazilu de la Parohia „Schimbarea la Față” din Poieni, Târgu-Ocna.
Ziua a început cu săvârşirea Sfintei Liturghii de către un sobor de 10 preoţi, din mai multe protopopiate ale Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în cadrul căreia s-au făcut slujbe de pomenire pentru Eroii Neamului Românesc căzuţi la datorie pe câmpurile de luptă. A urmat desfăşurarea probelor concursului de toacă, delimitat anul acesta în patru secţiuni de vârstă: 7-10 ani, 11-12 ani, 13-15 ani și peste 15 ani.
Copiii din Protopopiatul Bacău au obţinut următoarele premii: din Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” – premiul de excelenţă a fost obținut de Munteanu Emanuel, la categoria copiilor peste 15 ani; din Parohia Holt – premiul de excelenţă o fost câștigat de Crăciun Robert, la categoria 13-15 ani şi premiul I a fost obținut de către Rebegea Mihai, la categoria de vârstă 11-12 ani; din Parohia Trebeş – premiul I l-a obținut Bucovineanu Mihai, la categoria 7-10 ani.
După săvârşirea probelor şi premierea celor mai talentaţi copii a urmat cuvântul părintelui protoiereu Ioan Bârgăuanu, al părintelui Inspector Daniel Marari şi al părintelui stareţ Claudiu Panţiru, care, entuziasmat şi cu dragoste faţă de valorile tradiţionale româneşti, a mărturisit că-şi mai doreşte organizarea de noi astfel de activităţi și în viitor.
(pr. Iulian Adam)