Duminică, 14 august, în ultima zi a Postului Adormirii Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a fost prezent în mijlocul comunității băcăuane a credincioșilor din Parohia Precista din Protopopiatul Bacău. După Sfânta Liturghie săvârșită de un sobor de preoți sub protia părintelui arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial, a fost oficiată slujba Acatistului Maicii Domnului ca prinos de mulțumire pentru darurile revărsate asupra comunității credincioșilor acestei parohii.
Prezent în mijlocul comunității băcăuane în această zi de sărbătoare care încheie șirul evenimentelor ce fac parte din manifestarea cunoscută sub denumirea de „Zilele Parohiei Precista”, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit despre darurile pe care Maica Domnului le revarsă asupra credincioșilor care se nevoiesc pentru dobândirea curăției spirituale, dar și despre Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț și importanța cinstirii ei de către credincioși mai ales în perioada postului închinat de Biserică Adormirii ei.
Motivația care m-a făcut să vin astăzi la Bacău, în mijlocul frățiilor voastre, este prezența Icoanei Maicii Domnului cu trei mâini, de la Mănăstirea Neamț. Maica Domnului este și cort și scară, dar și biserică. Atunci când cinstim pe Maica Domnului de fapt cinstim pe Dumnezeu Însuși, Cel care a venit în lume atunci când a voit providența, adică la plinirea vremii, pentru a ne scoate din robia morții. Am ținut ca anul acesta, această icoană care vine permanent aici, cu prilejul hramului de vară al Parohiei Precista, să fie prezentă în mijlocul comunității băcăuane. Astăzi am venit aici pentru a ne închina înaintea acestei icoane care zugrăvește prezența lui Hristos în mâinile Maicii Sale. Biserica este icoana Maicii Domnului în Cerul lui Dumnezeu. Maica este și scară și cort, dar este și Biserică. Atunci când o cinstim, noi cinstim pe Însuși Dumnezeu Cel care a venit în lume la plinirea vremii pentru a ne scoate pe noi din robia păcatului și a morții. De aceea am ținut ca această icoană care vine anual în această biserică, cu prilejul acestui hram de vară, să fie prezentă în mijlocul comunității dumneavoastră. Această icoană să fie spre ajutorul credincioșilor băcăuani prezenți astăzi aici.
În această zi, la ceas de sărbătoare, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a oferit preotului Constantin Tomozei, slujitor la altarul bisericii băcăuane Precista, Crucea Țării de Jos, pentru întreaga activitate împlinită în administrația bisericească în calitate de protopop al Protopopiatului Bacău timp de 20 de ani, și apoi în calitate de consilier eparhial, timp de trei ani. În semn de mulțumire, părintele Constantin a adresat Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim câteva gânduri:
Mulțumim lui Dumnezeu și Maicii Sale preacurate că am ajuns în această zi premergătoare sărbătorii Bisericii Precista. Cu mare bucurie și evlavie am întâmpinat pe Ierarhul nostru care a poposit în mijlocul comunității noastre la ceas de sărbătoare. Aș vrea să aduc mulțumire și să-mi arăt recunoștința față de ierarhul nostru pentru faptul că am fost sub ascultarea Sa peste 20 de ani. M-ați înțeles și ne-am sfătuit întotdeauna, apoi am rămas în ascultare față de Centrul eparhial. Darul Înaltpreasfinției Voastre pentru activitatea desfășurată ca protopop și apoi consilier, se cuvine în egală măsură soției și fiului meu, care mi-au fost alături și m-au sprijinit în tot ceea ce am înfăptuit.
Preotul paroh Mihai Tomozei, paroh al Parohiei Precista, a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim pentru prezența în mijlocul comunității parohiale și pentru imnul închinat Icoanei Maicii Preacurate de la Mănăstirea Neamț, alcătuit special pentru acest moment solemn.
Astăzi, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim ne-a încântat sufletele prin intonarea unui imn închinat Icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Făcătoare de Minuni de la Mănăstirea Neamț pe care cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, am avut-o în mijlocul comunității noastre cu prilejul hramului. Această icoană este un izvor de binecuvântare pentru credincioșii bisericii noastre, pentru cei care au evlavie la Maica Domnului și de aceea Înaltpreasfințitul ne-a îndemnat să o avem permanent la inima noastră și să ne rugăm ei pentru că rugăciunile Maicii pot mijloci pentru noi înaintea lui Dumnezeu. De aceea, îi mulțumim Înaltpreasfințitului pentru prezență în mijlocul nostru și pentru binecuvântarea dată.
Tot în această zi, Înaltpreasfinția Sa a hirotesit întru iconom stavrofor pe Adrian Bârdan, preot slujitor la această parohie. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul maicilor de la Mănăstirea Tisa Silvestri.