Luni, 22 iulie 2024, cu prilejul sărbătoririi celei întocmai cu apostolii, Sfânta Maria Magdalena, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a fost prezent la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Valea Budului, Bacău. Ierarhul a asistat la Sfânta Liturghie săvârșită de către un sobor de preoți aflați sub protia părintelui protoiereu Eugen-Ciprian Ciuche, în cinstea Sfintei Maria Magdalena, a cărei sfinte moaște sunt în biserica mănăstirii, dar și cu ocazia zilei onomastice a stareței așezământului monahal, stavrofora Magdalena Budeanu.
Evenimentele zilei au debutat în zori cu sfințirea cea mică a apei urmată de slujba acatistului Sfintei Maria Magdalena, pentru ca mai apoi, cler și popor, în frunte cu chiriarhul locului să participe la dumnezeiasca și sfânta liturghie. 2024 este al 11-lea an de tradiție în care credincioșii băcăuani și din împrejurimi calcă pragului acestui așezământ pentru a mulțumi sfintei, dar și pentru a transmite gândul cel bun celei care cu timp și fără timp veghează la buna orânduire a vieții monahale de pe „Meteora Bacăului”, stavrofora Magdalena.
După terminarea slujbei, părintele protoiereu a rostit un cuvânt de învățătură în care a detaliat viața, activitatea și minunile Sfintei Maria Magdalena, invitând pe cei prezenți să fie asemenea sfintei și să se facă pildă de înțelepciune, izvor de bunătate și har de sfințire pentru cei din jur prin fapte bineplăcute lui Dumnezeu. De asemenea, din partea colegiului preoților Protoieriei Bacău, părintele protopop a oferit maicii starețe florile recunoștinței, alături de întărirea faptului că întreg clerul poartă în rugăciune întreagă obște a mănăstirii.
În continuare, Înaltpreasfinția Sa a apreciat lucrarea din cadrul mănăstirii, a binecuvântat pe toți cei prezenți și a evidențiat activitatea neîntreruptă a maicii Magdalena în păstrarea și ocrotirea vieții de obște, precum și în sporirea programelor duhovnicești care vin ca un balsam în folosul sufletelor celor care calcă pragul sfântului așezământ. De asemenea, chiriarhul a felicitat stareța obștii și a rugat pe Milostivul Dumnezeu să dăruiască tuturor celor care se nevoiesc în sfânta mănăstire ani buni, har, pace și îndurare de la Dumnezeu.
Pr. Răzvan-Dimitrie Radu