Prezență arhierească la hramul Schitului „Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu”

Marți, 17 martie, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a oficiat Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite la Schitul „Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu” din Protopopiatul Sascut, cu prilejul hramului acestui așezământ monahal.

În ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a săvârșit Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite la Schitul „Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu”, cu prilejul hramului acestui sfânt așezământ monahal din Eparhia Romanului și Bacăului. 

Din soborul slujitorilor care au însoțit în rugăciune pe Preasfințitul Părinte Teofil au făcut parte preacuviosul părinte arhimandrit Nicolae Dănilă, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, preacuviosul părinte protosinghel Alexie Lazăr, egumenul schitului, preacucernici și preacuvioși preoți și diaconi.

În cadrul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni de dezlegare specifice perioadei de nevoință a Postului Mare, dar și rugăciuni pentru încetarea conflictelor armate din Orientul Mijlociu.

Cuvântul de învățătură a fost adresat pelerinilor, veniți în Poiana lui Dumnezeu pentru a se reculege în comuniune de rugăciune la acest popas duhovnicesc, de către Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul care a vorbit despre faptul că în perioada Postului Mare, cei care vor să se pregătească pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului, trebuie să rămână în stare de jertfă având sufletele curățite prin Sfintele Taine:

„Cei care doresc și vor să primească ajutorul Domnului, doar trebuie să întindă mâna. Ridicarea mâinilor noastre, jertfă de seară, așa am cântat în cadrul acestei slujbe a Liturghiei Darurilor mai îninte sfințite. Și am mai spus să se îndrepteze rugăciunea noastră, precum tămâia înaintea Domnului. Așa cum fumul de tămâie se ridică spre cer, și rugăciunile făcute cu credință ajung înaintea lui Dumnezeu. Suntem într-o perioadă de post în care ne pregătim pentru marele praznic al Învierii Domnului. Și acum, în mod cu totul deosebit, suntem chemați de Biserică să ne nevoim și noi, să ne facem analiză sufletească, curățenie sufletească. Așa cum facem curățenie în casele și în curțile noastre, și sufletul are nevoie de curățire. Avem nevoie de iertare și dezlegare de păcate, de aceea am citit rugăciunea mare de dezlegare, dar mai ales avem nevoie de Sfintele Taine prin care noi ne apropiem și devenim oameni al lui Dumnezeu”.

Referindu-se la Sfântul Alexie, prăznuit în această zi în mod deosebit de către comunitatea monahală de la Drăgușani, Preasfinția Sa a vorbit despre motivele pentru care acesta a primit supranumele de „om al lui Dumnezeu”. Cei care nu așază pe Dumnezeu pe primul loc în ierarhia valorilor și se atașează în mod irațional de bunurile materiale, devin oameni ai materiei:

„Sfântul ocrotitor al acestui așezământ monahal a fost numit așa pentru că viața lui a fost cu totul dăruită lui Dumnezeu. El și-a lepădat familia și părinții și a devenit om al lui Dumnezeu. Și ne este nouă un exemplu că dacă iubim poate mai mult cele ale lumii, nu mai suntem oameni ai lui Dumnezeu, ci devenim oameni ai materiei sau ai acestei lucruri trecătoare. Tot ceea ce avem noi și primim pentru tot ce ne ostenim, sunt binecuvântate de Dumnezeu, dar nu trebuie să ia locul lui Dumnezeu”.

În finalul cuvântului Său, Preasfințitul Părinte teofil Trotușanul a vorbit despre semnificațiile sintagmei „om al lui Dumnezeu”. Această calitate este câștigată de creștini prin harul înfierii primit la Botez, dar se poate pierde prin schimbarea naturii preocupărilor și îndepărtarea de Dumnezeu. Chiar și după momente de rătăcire, recâștigarea demnității pierdute se poate realiza prin introspecția la care ne predispun sărbătorile închinate sfinților: 

„Aș dori să vă întreb, oare ce înseamnă să fii om al lui Dumnezeu? Dumneavoastră sunteți oameni al lui Dumnezeu? Prin Botez, toți suntem oameni ai lui Dumnezeu pentru că am făgăduit că ne lepădăm de satana și să ne unim cu Hristos. Deci noi atunci am fost rânduiți a fi oameni ai lui Dumnezeu. Numai că harul pe care l-am primit nu ne părăsește, dar noi nu știm de multe ori să-l folosim sau chiar Îi întoarcem spatele Domnului. Și de aceea, din oameni ai lui Dumnezeu ne facem slujitori ai păcatului și ai vrăjmașului diavol. Deci este nevoie ca să ne analizăm permanent și să vedem dacă noi mai suntem oameni al lui Dumnezeu? Nu cumva am rătăcit cărarea, ne-am pierdut vederea și slujirea lui Dumnezeu? Iar sărbătorile, ca și cea de astăzi, sunt un prilej cu totul potrivit pentru a face acest lucru”.

La finalul evenimentului, după ce preacuviosul părinte protosinghel Alexie Lazăr a primit felicitări din partea ierarhului și a soborului slujitorilor în contextul cinstirii ocrotitorului spiritual, acesta a adresat mulțumiri Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim pentru binecuvântare, Preasfințitului Părinte Teofil Trotușanul pentru slujire și cuvânt de învățătură, preacuvioșilor și preacucernicilor părinți împreună litughisitori la acest moment de har și de binecuvântare pentru obștea nevoitorilor acestei oaze de spiritualitate monahală, autorităților locale și pelerinilor:

„Preasfinția voastră, mulțumim pentru cuvântul de învățătură și mulțumim și Înaltpreasfințitului Părinti Ioachim pentru că a îngăduit să fiți astăzi prezenți în mijlocul nostru. Vă mulțumim pentru binecuvântare și pentru dragostea cu care ați venit, pentru preună slujire. Și nu aș vrea să uit că anul acesta, chiar luna aceasta, împlinim 10 ani de când am luat ființă. De la 1 martie 2016, atunci s-a pecetluit pentru a fi Scritul Sfântul Alexie”.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de un grup de teologi.

                                                              ***

Piatra de temelie a Schitului "Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu" a fost pusă în data de 2 iunie 2016, de către vrednicul de pomenire arhimandrit Serafim Huzdup. Terenul pe care a fost ridicat Schitul a fost donat de sora Maria Manea, care şi-a dorit ca pe actualul amplasament al aşezământului monastic să fie ridicată o poartă a cerului. Prin efortul protosinghelului Alexie Lazăr, sprijinit de câţiva ctitori din mai multe părţi ale ţării, s-a ridicat actuala biserică din lemn, ce a fost sfinţită la data de 23 septembrie 2017 de către Înaltpreafinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Al doilea hram al Shitului este închinat Sfinților Martiri Brâncoveni.

Schitul "Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu" se află în localitatea Drăgușani, comuna Parava din judeţul Bacău, la aproximativ zece kilometri de localitatea Răcăciuni, situată pe drumul european E 85. Venind de la Bacău, în localitatea Răcăciuni, se face dreapta spre Parava, traseul fiind ghidat de numerose indicatoare. Aşezământul monastic este înregistrat şi pe hărţile online sub denumirea „Schitul Sfântul Alexie”.

Schitul adăposteşte racla cu un fragment din moaştele Sfântului Cuvios Alexie, un papuc al Sfântului Gherasim din Kefalonia şi o raclă cu părticele din moaştele a 33 de sfinţi ai Bisericii Ortodoxe.        (Pr. Valentin Băltoi)