În Duminica Rusaliilor, 20 iunie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala cu hramul “Pogorârea Sfântului Duh” din Municipiul Onești, cu prilejul hramului, alături de părintele protopop Ioan Bârgăoanu și de un sobor de preoți și diaconi, în mijlocul a numeroși credincioși.
În cadrul Sfintei Liturghii au fost hirotesiți întru iconom stavrofor preoții Alexandru Pânzaru, Petru Pavăl și Andrei Turcu, fiind evidențiată activitatea pastoral misionară deosebită a acestora.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, Înaltpreafințitul Părinte Ioachim a vorbit despre lucrarea sfințitoare a Duhului Sfânt în viața omului și despre conlucrarea cu harul divin în perspectiva desăvârșirii.
Tot acum, părintele proimprotopop Constantin Alupei a primit cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și singura de acest fel din Protoieria Onești, “Crucea Țării de Jos”. De asemenea, părintele paroh Justinian Alupei a primit o Diplomă de vrednicie și daruri duhovnicești de la Înaltpreasfințitul Ioachim, care a apreciat modul în care se desfășoară lucrările la zidirea catedralei oneștene sub coordonarea sfinției sale și în mod deosebit a menționat buna chivernisire a familiei numeroase pe care o are.
După Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată Slujba Vecerniei în cadrul căreia au fost binecuvântate ramurile de tei ce s-au împărțit credincioșilor.
Părintele paroh Justinian a mulțumit Înaltpreasfințitului în numele preoților slujitori pentru prezența în mijlocul credincioșilor din Onești, pentru distincțiile oferite și a dăruit Înaltpreasfinției Sale, din partea slujitorilor Catedralei, un condei deosebit, personalizat, în semn de apreciere pentru poemele deosebite pe care, prin inspirația Duhului Sfânt, le scrie spre folosul duhovnicesc al poporului binecredincios.