Preoți romașcani s-au implicat în campania umanitară ”O picătură de sânge pentru viața aproapelui”
Continuând campania umanitară "O picătură de sânge pentru viața aproapelui", inițiată de către Patriarhia Română în anul 2013, și răspunzând apelului făcut de către Ministerul Sănătăţii pentru donarea voluntară de sânge, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul, în perioada 26-28 August 2014, preoți din Protopopiatul Roman s-au prezentat la Punctul de Recoltare a Sângelui din Policlinica Roman, pentru a dona sânge. ”Donarea de sânge este un gest creştinesc, izvorât din iubirea creştină şi din dragostea faţă de semeni, având în vedere că un astfel de donator poate salva trei vieți”, a declarat preotul Dragoș Munteanu, protopop de Roman.
Deoarece această campanie a avut un scop umanitar, dar și unul filantropic, bonurile primite de către preoții donatori au fost dăruite Centrului de zi pentru copii din familii în dificultate ”Episcop Melchisedec" – Roman, pentru sprijinirea activităților în curs de desfășurare.